Ce răspunde un şofer prins fără cauciucuri de iarnă: „Am ghete, cu antiderapant”

Data publicării:
27 2001anvelopeiarna-46071

La ieșirea din București, polițiștii au organizat filtre și au găsit destul de mulți șoferi care nu și-au echipat mașinile pentru iarnă.

„Șoferii care nu au mașinile echipate corespunzător riscă o amendă între 630 și 1.400 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare”, a declarat pentru Digi24 subinspectorul Gheorghe Paraschiv, de la Poliția Rutieră Ilfov.

Unii dintre şoferi ignoră însă aceste obligaţii, precum şi pericolul de a se afla într-o maşină cu anvelope de vară, pe drum cu zăpadă. Unii chiar au găsit situaţia amuzantă. Alţii nici nu ştiu care este diferenţa dintre cauciucul de vară şi cel de iarnă.

De când anvelopele de iarnă au devenit obligatorii, poliţiştii spun că numărul accidentelor a scăzut cu peste 50 la sută.

Şoferii de autovehicule mai grele de 3,5 tone sunt obligaţi să aibă şi lanţuri pe cauciucuri. Pe drum periculos, măsurile de siguranţă recomandate sunt multe.

„În condiţiile în care carosabilul este acoperit cu zăpadă şi polei, trebuie să respecte limita de viteză de 30 de kilometri la oră, în localitate, şi 50 în afara localităţii, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul din faţă şi să aibă, la nevoie, o lopăţică, nisip, pentru a ieşi din impas”, precizează subinspectorul Gheorghe Paraschiv.

În ultima lună şi jumătate, poliţiştii din întreaga ţară au amendat peste 500 de şoferi care aveau maşinile neechipate corespunzător.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri