Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a agresat o polițistă în Gara de Nord din București

Data actualizării: Data publicării:
politista agresata
O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Captură video Facebook Sindicatul Europol

Bărbatul care a agresat sexual o poliţistă în Gara de Nord din București a fost trimis în judecată, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Procurorii au spus vineri, 28 aprilie, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a bărbatului, pentru agresiune sexuală şi ameninţare, potrivit news.ro.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în data de 14 aprilie, în intervalul 08.00 – 20.00, poliţista a fost programată la serviciu în Gara de Nord, ca poliţist judiciar în ţinută civilă.

La un moment dat, poliţista s-a deplasat la o farmacie din zonă pentru a cumpăra câteva medicamente, moment în care a fost agresată sexual.

”Aflat în trecere şi fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a îndreptat către persoana vătămată şi a atins-o cu mâna în zona inghinală, după care şi-a continuat drumul”, au precizat procurorii.

Poliţista l-a urmărit pe bărbat, l-a întrebat de ce a atins-o, după care i-a spus ce calitate are.

”Inculpatul în continuare a adresat injurii persoanei vătămate şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, spunându-i că o va bate şi să-l lase în pace, ameninţări care au fost de natură să-i creeze persoanei vătămate o stare de temere”, au mai spus procurorii.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cuvintele unei mame care mai speră să-și revadă copilul: „Dacă într-o zi vei vrea să mă vezi...”. Roxana...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...