Cele cinci persoane dispărute într-o mină din Maramureș au fost găsite moarte

Data publicării:
29122012 20morti-41080

ACTUALIZARE 10.00. „La ora 21.00 au fost alertați salvatorii minieri, cei mai apropiați au fost cei din Petroșani, la 7.00 au ajuns salvatorii, care au început operațiunea. Au găsit trupurile celor cinci, iar la 12.00 operațiunea va fi finalizată, trupurile neînsuflețite vor fi scoase la suprafață”, a explicat primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

„Operațiunea a fost dificilă, pentru că galeria era abandonată și nu fusese pusă sub siguranță după toate normele. Majoritatea galeriilor sunt în această situație și cred că Ministerul Economiei și companiile miniere ar trebui să se ocupe mai atent de astfel de chestiuni”, a subliniat el.

„Cei cinci sunt dintr-o categorie defavorizată, e clar că nevoia financiară i-a împins să caute fier în astfel de zone periculoase. S-au intoxicat cu dioxid de carbon, au folosit probabil aparate de tăiat””, a explicat el.

ACTUALIZARE 8.45. „Se fac eforturi deosebite pentru a salva persoanele. S-au adus 14 salvatori de la Petroșani, șase au intrat în galerie cu o călăuză. Nu se poate confirma că au fost găsite persoanele”, a declarat telefonic Dan Bucă,purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

„Deocamdată nu au ieșit din galerie salvatorii minieri. Galeria este părăsită, nu putem vorbi despre acumulări de gaze în mină”, a subliniat el.

„Galeriile sunt în proprietatea Ministerului Economiei, ei trebuie să ia măsuri pentru evitarea unor astfel de situații. Galeria era acoperită, dar persoanele respective au reușit să o deschidă”, a spus Dan Bucă.

„După estimări, în circa o oră și jumătate persoanele ar trebui aduse la suprafață. Ele se află la o adâncimede 150 de metri. Nu există comunicații, dar echipele cunosc foarte bine timpii de intervenție. Salvatorii au intrat în mină la 7.20, nu sunt în pericol, au echipament special”, a asigurat el.

ACTUALIZARE 8.00.Salvatorii vor încerca din nou în această dimineaţă să îi aducă la suprafaţă pe cei cinci oameni blocaţi la 150 de metri sub pământ, într-o galerie de mină dezafectată din Maramureş.„Apelul a venit la 20.44 pe 112, prin care se sesiza că sunt persoane blocate într-un punct de lucru al minei, se numește galeria Gura Neamțului”, a spus Dan Bucă, purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureș. „Unul dintre bărbații care au intrat ulterior în mină a reuşit să iasă şi este cel ce a pus-o pe doamnă să sune la 112”, a adăugat el.

„Galeria este un punct de lucru, nu este dezafectată, acolo se intră cu ușurință”, a subliniat oficialul.

ACTUALIZARE 2.00.Mai multe echipe de salvatori încearcă să-i aducă la suprafață pe cei din subteran

Incidentul s-a petrecut pe raza orașului Baia Mare, la circa trei kilometri în amonte de castelul Pocol, într-o zonă greu accesibilă. Locul este cunoscut de localnici ca Gura Neamțului, iar de specialiști ca Galeria Borzaș.

Informațiile de până acum indică faptul că bărbații s-ar afla la la circa 150 de metri sub pâmânt și nu s-a putut confirma dacă persoanele sunt sau nu în viață.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri