Cele două clădiri din zona Piața Amzei au fost demolate

Data publicării:
demolare casa-1

Un munte de moloz a mai rămas din cele două clădiri, vechi de peste 100 de ani, de pe strada Christian Tell din Capitală.

Demolarea a avut însă parte de peripeţii destule. Structura de rezistenţă a unuia dintre imobile le-a dat de furcă muncitorilor, aşa că aceştia au fost nevoiţi să regândească planul ultimul moment. În ziua când demolările au început, inspectorii în construcţii au închis şantierul după numai câteva ore, din motive de siguranţă. Mai multe fragmente de zid s-au prăbuşit într-o curte vecină, iar proprietarii au chemat poliţia.

„Vă rog frumos, nu mai faceţi curat la mine în curte! Puteţi să le lăsaţi aşa cum sunt. Nu trebuie să le duceţi în altă parte, cum aţi ştiut să-mi demolaţi casa nu tre' să mi-o faceţi la loc. Mă descurc, mulţumesc”, a spus proprietara.

De altfel, disputele s-au ţinut lanţ în legătură cu dărâmarea celor două clădiri. Asociaţiile nonguvernamentale care se opun demolării spun că imobilele aveau valoare istorică. În locul lor, va fi ridicată o clădire cu cinci etaje, proiect despre care investitorul spune că respectă toate legile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Film Now
Tim Curry, dus la spital în timpul filmărilor pentru „Clue”. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe platou
Adevarul
Iranul are o „armă” mult mai periculoasă decât bomba nucleară. Avertismentul lansat de CIA încă din anii ’70
Newsweek
Pensionar obține o triplă victorie: pensie crescută cu 50%, vârstă pensionare redusă, stagiu cotizare schimbat
Digi FM
Tatăl copiilor ei e condamnat la patru ani de închisoare, dar Cristina Cioran nu a fost deloc să-l viziteze...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Monica Bellucci și Demi Moore, val de comentarii pe internet după ultimele apariții publice: „Una...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii