Sari la conținut

Centrul oraşului Slobozia este, de peste un an, o mare groapă

De un an şi trei luni, în centrul oraşului este haos. Lucrarea care urma să schimbe aspectul kilometrului zero a dat peste cap tot traficul din municipiu.

Despre lucrări, localnicii spun că nu sunt oportune și că mai rău încurcă:
„Nu mi se pare ceva în regulă pentru că stă de foarte mult timp aici şi nu s-a rezolvat. S-a oprit şi circulaţia, era şi un trotuar pe partea asta, acum trebuie să aşteptăm să trecem la intersecţii foarte mult.”
„Aşa lucrare pentru municipiul Slobozia nu prea era normală pentru că oraşul este mic... au vrut să facă pentru maşini.”

Şantierul este chiar lângă Primărie, Prefectură şi Consiliul Judeţean.

Până în august 2014, aici era intrarea principală a Consiliului Judeţean Ialomiţa. Acum voi fi nevoit să mă opresc, pentru că la doar un metru distanţă este marginea gropii, care astăzi este cunoscută drept centrul Sloboziei”, transmite Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa.

Craterul care le dă bătăi de cap cetăţenilor este parte a unui proiect european care trebuia terminat vara trecută. Constructorul a cerut, însă, prelungirea datei limită până pe 31 decembrie. A primit amânarea, dar nu are nicio şansă să termine lucrările până la finalul anului.

Când o să terminăm proiectul o să fie foarte bine, sunt convins că toată lumea o să fie mulţumită, acum, cu "groapa lui Stoica" cum i se spune, lumea e nemulţumită.”, a declarat Alexandru Stoica, primarul oraşului Slobozia.

Constructorul este din Bucureşti şi a mai avut proiecte la Spitalul Fundeni, Casa Presei Libere sau în diverse staţii de metrou. Acum, însă, este în procedură de insolvenţă.

Reporter: Veţi cere bani şi de la constructor?
Primar: Bineînţeles, absolut. Deci toţi care au fost implicaţi şi nu şi-au dus la bun sfârşit contractul, să suporte, nici nu discutăm.

Reprezentanții firmei împart vina cu primăria şi spun că procedurile au fost greoaie. În plus, au existat şi litigii pe teren care au împiedicat execuţia lucrărilor în timp util.  

Etichete: santier , lucrari , intarziere , slobozia , groapa

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale