Șapte persoane rănite la Călărași după ce o pasarelă a cedat în timpul unui eveniment pe Dunăre

Data actualizării: Data publicării:
smurd
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Șapte persoane, cu vârste între 2 și 33 de ani, au fost rănite în municipiul Călărași, după ce o pasarelă de îmbarcare a cedat. Victimele au suferit răni ușoare și au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.

ACTUALIZARE 17:36 Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a afirmat că a monitorizat starea persoanelor rănite în urma incidentului, acestea suferind contuzii şi escoriaţii, scrie News.ro.

„Mai multe persoane au avut nevoie de evaluare medicală, iar doi adulţi şi trei copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii suplimentare. Din fericire, aceştia au suferit doar escoriaţii, contuzii şi echimoze, fără complicaţii medicale şi fără a necesita internare. Transmit public regretul meu faţă de acest incident şi îmi exprim întreaga preocupare faţă de persoanele implicate. Am monitorizat constant starea persoanelor implicate, prioritatea noastră fiind, încă din primele momente, siguranţa şi starea lor de sănătate”, a declarat Vasile Iliuţă.

El a precizat că circumstanţele producerii acestui incident urmează să fie analizate de instituţiile competente, pentru clarificarea tuturor aspectelor.

Vasile Iliuţă a mai transmis că incidentul a avut loc în cadrul primei ediţii a evenimentului ”Dunărea ne uneşte”, manifestare care a cuprins, printre altele, o parada a ambarcaţiunilor, ateliere pentru copii şi momente artistice.

Știrea inițială

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, Ovidiu Tătăran, a precizat luni, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut cu o zi înainte, în timpul evenimentului „Dunărea ne uneşte”.

Astfel, mai multe persoane au urcat pe o pasarelă metalică pentru a ajunge la un ponton, de unde urmau să fie preluate de o barcă, pe braţul Borcea. Pasarela „ar fi intrat în balans” şi „ar fi cedat sub greutatea lor”, iar, cel mai probabil, „s-a îndoit”, a explicat sursa citată.

„Pasarela era la o înălţime de aproximativ doi metri, iar când s-a îndoit, persoanele aflate pe aceasta au suferit o precipitare de aproximativ jumătate de metru”, a completat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi.

La faţa locului au intervenit pompierii şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi.

„În ziua de duminică, în jurul orei 18:00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, alături de colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, la un incident produs în Portul Turistic Călăraşi, unde şapte persoane (doi adulţi şi cinci copii) au suferit diverse traumatisme în timp ce traversau o pasarelă care s-a avariat. (...) În urma acestui incident, un adult în vârstă de 33 de ani, respectiv o mamă şi copilul său, în vârstă de 8 ani, au fost preluaţi de echipajul încadrat pe autospeciala SMURD. Un alt copil, în vârstă de 4 ani, împreună cu mama sa, au fost preluaţi de un echipaj SAJ Călăraşi, copilul prezentând un traumatism abdominal. Un minor în vârstă de 16 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral, a fost preluat, de asemenea, de una dintre ambulanţele SAJ Călăraşi. Un alt minor, de 13 ani, care prezenta un traumatism la un deget al membrului superior, a fost preluat de un echipaj SAJ Călăraşi, iar o fetiţă de 10 ani ar fi suferit un atac de panică”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Călăraşi.

Niciuna dintre persoanele transportate la spital nu a rămas internată, a precizat Ovidiu Tătăran.

Consiliul Judeţean (CJ) Călăraşi a declanşat un proces de evaluare a incidentului, în condiţiile în care această pasarelă a fost preluată chiar în acest an de la Primăria Călăraşi, în cadrul unui proiect transfrontalier.

„Noi, CJ, am preluat pasarela de la Primăria Călăraşi. Facem propria noastră evaluare. A fost un proiect la Gara Fluvială, iar pasarela aceea făcea legătura între Gara Fluvială şi un ponton, de unde urmau să fie preluaţi pasagerii. Acum, pasarela era în administrarea CJ. A fost un proiect în care am fost şi noi lider de proiect, dar procedura a fost organizată şi derulată în cadrul Primăriei. Pasarela fusese preluată anul acesta în administrarea CJ de la Primăria Călăraşi. A fost un proiect transfrontalier”, a declarat, pentru Agerpres, administratorul public al judeţului Călăraşi, Bogdan Mihai.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Alertă meteo fără precedent în Europa: Temperaturi de 50 °C estimate pentru prima dată în istorie
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”