Cine este pilotul care a decedat în tragedia aviatică de la Baza Borcea

Data actualizării: Data publicării:
pilot

Locotenent-comandorul Florin Rotaru, care a decedat în tragedia aviatică de sâmbătă, avea 36 de ani și indeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă a Bazei 86 Aeriană Fetești. Potrivit MapN, ofițerul era căsătorit și avea doi copii.

pilot
FOTO: MApN

Era pilot clasa I, avea la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21. Era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din anul 2005.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar şi au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate.

Luni, 9 iulie, începând cu ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru care și-a pierdut viața în timpul mitingului aerian din data de 7 iulie organizat de Baza 86 Aeriană Fetești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce POS-urile noi din supermarketuri au cameră foto: răspunsurile date de români, virale
Digi FM
Era om al străzii și avea o zi groaznică la muncă. Gestul banal care i-a schimbat viața peste noapte: „Cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea și picioarele ei interminabile fură toți ochii. Pe plajă sau în rochie minusculă cu tocuri...
Film Now
Christina Applegate a dezvăluit numele starului rock pentru care l-a părăsit pe Brad Pitt: Nu am mai vorbit...
Adevarul
Momentul în care racheta Tomahawk care a omorât 168 de persoane, majoritatea copii, lovește baza iraniană...
Newsweek
Caporal cu 20 ani munciți - pensie militară de 6.100 lei. Pensiile civile, la jumătate și la 65 ani. De ce?
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Motivul pentru care un cățeluș dormea mereu în același loc. Stăpâna a izbucnit în lacrimi când a aflat...
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Angelina Jolie surprinde fanii cu un bob blond pe platourile de filmare din Londra. Noul look este pentru...