Circulație feroviară întreruptă din cauza unei furtuni în județul Mehedinți. Patru trenuri au avut întârzieri majore

Data actualizării: Data publicării:
cale ferata
Foto: Shutterstock

Circulaţia feroviară a fost perturbată, vineri seară, pe raza Regionalei CFR Craiova, din cauza unei furtuni puternice. Astfel, două trenuri au rămas blocate, după ce între Şimian şi Valea Albă au căzut copaci pe calea ferată. Alte trei trenuri au fost oprite, întrucât pe ruta Gilort-Lunca Budieni linia a rămas fără electricitate, transmite News.ro.

ACTUALIZARE 22:22 Circulaţia feroviară pe secţiunea Valea Albă - Balota - Şimian a fost reluată în condiţii de siguranţă, linia de contact fiind repusă sub tensiune începând cu ora 21:07, informează CFR SA.

„Începând cu ora 21:07, linia de contact a fost repusă sub tensiune, iar circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii de siguranţă pe secţiunea Valea Albă - Balota - Şimian, după intervenţia personalului de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova”, se menţionează într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, trenul InterRegio 1691 a înregistrat o întârziere de peste 221 minute, trenul InterRegio 73 de peste 99 de minute, trenul Regio 9505 de peste 60 de minute şi trenul Regio 9508 de peste 180 minute.

Totodată, în ceea ce priveşte perturbarea semnalată pe relaţia Gilort - Lunca Budieni, alimentarea cu energie electrică a fost restabilită la ora 17:45, iar circulaţia trenurilor Regio 2084, Regio 2085 şi Regio 2022 s-a reluat în condiţii de siguranţă, fără consecinţe semnificative asupra programului de circulaţie.

Știrea inițială. Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia trenurilor a fost temporar întreruptă pe distanţa Valea Albă-Balota-Şimian, din cauza unei furtuni de intensitate ridicată.

„În acest context, mecanicul trenului 87015-026 (locomotivă izolată), aparţinând unui operator feroviar privat (TRC), a semnalat prezenţa unor arbori doborâţi în gabaritul căii ferate, în dreptul kilometrilor feroviari 347+400 şi 346+300. Din motive de siguranţă, începând cu ora 16:58, s-a procedat la scoaterea tensiunii din linia de contact pe distanţa Şimian – Valea Albă, iar personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova a fost mobilizat pentru intervenţie, fiind îndrumată drezina pantograf din Drobeta Turnu Severin pentru degajarea căii”, a arătat CFR SA.

Ca urmare, trenul Regio 9505 este staţionat în staţia Şimian începând cu ora 16:57, iar trenul InterRegio 1691 a fost oprit în staţia Balota de la ora 17:40.

Totodată, pe raza aceleiaşi sucursale, începând cu ora 17:15, s-a constatat lipsa tensiunii în linia de contact pe distanţa Gilort-Lunca Budieni, ca urmare a aceleiaşi furtuni. Această situaţie afectează temporar circulaţia trenurilor Regio 2084, Regio 2085 şi Regio 202 .

Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova intervine pentru remedierea defecţiunilor şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, în cel mai scurt timp posibil.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
La aceste 2 bănci a intrat pensia pe card pe luna octombrie. Când primesc pensia restul pensionarilor?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India