Cod galben de vânt puternic în șase județe

Data publicării:
Vant meteo vremea GettyImages noiembrie 2015

Foto: Gulliver/GettyImages

În județele Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna, până la ora 15:00, se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi local 55-60 km/h la rafală.

Iar până la ora 17:00, local în judeţele Dolj şi Mehedinţi (inclusiv municipiile Craiova, Băileşti, Bechet şi Dr. Tr. Severin), vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi la rafală 55-65 km/h.

Vă reamintim că până vineri dimineață, la ora 8:00, vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare, începând din această dimineață, mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.

La munte vor predomina ninsorile şi în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15...20 l/mp.

Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60...70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (în general sub 50...55 km/h).

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri