COD PORTOCALIU. Ambulanțele nu pot ajunge la trei bolnavi din județul Buzău

Data publicării:
ambulanta blocata-1

Intervenţia autosanitarelor este îngreunată de viscolul puternic şi de stratul foarte mare de zăpadă. Continuă să ningă, vântul își face și el simțită prezența, iar temperatura a ajuns la minus 10 grade, în această dimineață.

Mulţi dintre şoferii care au fost prinşi de viscolul puternic în judeţul Buzău au fost nevoiţi să-şi caute cazare în oraș. Cei mai curajoşi au căutat rute alternative.

Probleme au fost şi pe calea ferată. Între Buzău-Făurei, în dreptul localităţii Cilibia două şine s-au rupt. Timp de aproape trei orei, un tren a fost oprit în localitatea Bobocu, iar alte două garnituri în gara Buzău. Aproximativ 130 de oameni au aşteptat în frig să-şi poată continua călătoria.

Din cauza ninsorii viscolite s-a circulat greu pe toate drumurile naţionale din judeţul Bacău.

Compania Naţională de Drumuri nu a reuşit să găseasca o firmă care să deszăpeazscă drumurile naţionale din judeţul Bacău.

Sunt utilaje venite din alte judeţe, încă din luna decembrie, şi care încă mai prestează activităţi pe drumurile din judeţul Bacău, secţii de drumuri naţionale unde există contracte. Sunt utilaje suficiente”, a declarat Iulian Vasiliu, director la Drumuri Nationale.

Poliţiştii le recomadă şoferilor să se informeze despre starea drumurilor din ţară înainte să plece la drum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...