#Colectiv | Încă o controversă. Rănit: Dacă vor să ne ajute, să ne dea ce ne trebuie, nu pansamente care erau utile acum două luni

Data publicării:
colectiv kit medicamente2

Adrian Albu a primit kit-ul medical destinat îngrijirii arsurilor de care suferea abia în urmă cu două săptămâni, deşi ministerul a anunţat măsura încă de la începutul lunii decembrie. După ce a analizat produsele, a constatat că acestea sunt mult mai ieftine decât preţul anunţat iniţial de autorităţi.

Am căutat fiecare produs pe internet şi de la farmacii, am făcut un tabel şi am făcut o sumă care se duce la 1220 de lei, din 2800”, spune el.

Pachetele au fost asigurate din fondurile strânse de Crucea Roşie. Fundaţia vine cu explicaţii asupra preţului.

„Kit-urile medicale au fost achiziționate de Compania Națională UNIFARM, companie acreditată de Ministerul Sănătății să facă achiziție și distribuție de medicamente în cadrul Ministerului Sănătății. În ceea ce privește costul kit-ului medical, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost informată telefonic, la momentul demarării achiziției, că prețul estimat al unui kit este de aproximativ 2800 de lei”, se arată într-un comunicat al Crucii Roșii.

Pe parcurs însă, lucrurile s-au mai schimbat. Compania Unifarm dă vina pe producători pentru kit-urile incomplete.

„Am luat ceea ce am găsit. Bineînţeles că importatorii nu stăteau pe stocuri cu produse de arsuri, dat fiind incidenţa destul de rară a acestora, n-au fost de găsit. Şi-atunci kiturile evaluate iniţial la 2800 de lei, ulterior au ajuns să coste 1250”, a spus Adrian Ionel, directorul general al Companiei Unifarm.

Mai mult decât atât, multe dintre produsele care le-au parvenit sunt total ineficiente, spun victimele. Adrian Albu i-a arătat produsele medicului specialist care i-a monitorizat convalescenţa. Acesta i-a explicat că materialele sanitare din kit i-ar fi fost folositoare doar în primele zile după tragedie.

„Ăsta nu e un ajutor, e orice altceva. Şi dacă ar vrea într-adevăr să ne ajute cineva cu ceva, ar fi să ne dea ce ne trebuie. Nu pansamente care erau utile acum două luni, nu acum. Acum cred că sunt până în cinci persoane care ar putea să folosească aşa ceva, din toţi care am fost”, spune Adrian Albu.

La aceeaşi concluzie au ajuns în urmă cu câteva zile şi autorităţile. Doar 70 din cele 400 de kit-uri de care s-a vorbit iniţial au fost distribuite până în prezent.

„S-a sistat livrarea lor, pentru că ni s-a comunicat că trebuie făcută o personalizare mult mai precisă pe pacient, în funcţie de necesităţile fiecăruia. Înţeleg că se lucrează de către comisia ministerului la acest lucru, aşteaptă şi de la spitale să li se dea exact ce trebuie de către medicii curanţi ai fiecărui pacient în parte”, spune Adrian Ionel, directorul general al Companiei Unifarm,

Răniţii mai trec pe la spital, însă, doar pentru recuperare prin fizioterapie. Niciunul dintre cei care a primit prima tranşă a acestor produse nu a fost până acum chemat de medici la o reevaluare.

Citiți și:

Trei luni de la tragedia #Colectiv

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri