Combaterea escrocheriei în jurul gării Brașov: Panouri pentru turiștii străini în limba română

Data publicării:
taxiuri brasov

- Cât costă până la Aro?

- 100 de lei.

- 100?

- Lei, da, 100 de lei.

- Până la Aro?

- Da, este în centrul vechi.

În realitate, dacă şoferul ar porni aparatul de taxat, la finalul unei astfel de curse nu i-ar putea cere clientului mai mult de 10 lei. În general taximetrişti independenţi sunt cei care au tarifele umflate. Ţintele lor preferate sunt turiştii străini.

- Este departe?

- În Centrul Vechi.

- Cât de departe este?

- Câţi kilometri?

- 7- 8 kilometri. 80 de lei. Îmi dai 80?

Zona preferată de taximetriştii-pirat este gara.

„În general ei aşteaptă lângă uşă şi nu pornesc ceasul când intri şi după aia aşteaptă turişti şi face un curs pe o zi, îşi face tot profitul şi după aia uite, arată foarte prost pentru oraş şi pentru ţară”, spune un localnic.

Victime colaterale sunt şi taximetriştii care muncesc legal.

„Stau la pândă şi ne iau clienţii”, spune un șofer.

Pentru a încerca să stârpească aceste practici, autorităţile locale fac zilnic controale în zona gării. Rezultatele întârzie, însă, să apară. Aşa că au montat un panou care să-i ajute pe turişti să nu cadă în capcană.

Săptămâna viitoare o să punem panouri cu traducere în limba engleză şi germană”, declară Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

În primele trei luni ale acestui an, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov a dat 11 sancţiuni în valoare de 8.000 de lei taximetriştilor care au fost prinşi cu practici ilegale.

Se poate ajunge până la amendă de 30.000 de lei în anumite condiţii şi se va ajunge la suspendarea atestatului de taximetrie pentru respectiva persoană”, spune Sorin Susanu, comisar-şef CRPC Braşov.

Autorităţile locale vor să amplaseze un panou informativ şi în staţia din zona centrală a oraşului, unde de obicei stau la pândă taximetriştii care umflă preţul unei călătorii până în Poiana Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri