Comisia de Etică a Universității București: Pagubele de imagine aduse de plagiatul lui Ponta, uriaşe

Data publicării:
PONTA-3

Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat că această comisie s-a confruntat cu un caz „de magnitudine uriaşă” atunci când a trebuit să gestioneze cazul de plagiat al lui Victor Ponta, pentru că era vorba de premierul în exerciţiu al României.

S-a creat o situaţie extraordinară, pagubele de imagine pentru universitatea românească produse de acel caz din 2012 sunt uriaşe. Nu exagerez cu nimic. Românii care s-au realizat în materia academică în străinătate au fost chestionaţi din Israel până în America, din Germania până unde vreţi, în legătură cu felul în care se dau şi se iau doctoratele în România”, a spus Marian Popescu.

El a precizat că membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti au muncit degeaba şi s-au expus gratuit atunci când au stabilit, în 2012, că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, în condiţiile în care prim-ministrul Victor Ponta este în continuare doctor, Ministerul Educaţiei refuzând să-i retragă titlul.

Consiliul Naţional de Etică a aruncat praf în ochii comunităţii academice. (...) Nu au făcut nicio analiză şi este absolut regretabil că se întâmplă acest lucru şi că au făcut asta şi în cazul domnului Victor Ponta. Ştim că nu pot fi eradicate corupţia şi coruperea, iar noi nu facem decât să încercăm să restrângem pagubele”, a mai spus Marian Popescu.

Membrii Comisiei de Etică susţin că demnitarii vor doctorate pentru că ei de fapt „au nevoie de medalii pe care să şi le atârne pe piept”.

Dă foarte bine să fii domnul sau doamna cu titlul de doctor, să ai şi cursuri şi să faci cercetări. Sunt colegi de-ai noştri care sunt împiedicaţi să acceadă în posturi având cercetări remarcabile în domeniu”, a mai spus Marian Popescu.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti va trimite Parlamentului o propunere de eliminare din prevederile legale a exceptării demnitarilor de la examinarea malpraxisului academic de către comisiile de etică universitare, membrii comisiei susţinând că nu există niciun argument legal pentru a susţine această exceptare. În prezent, Consiliul Naţional de Etică este abilitat prin lege să se ocupe de situaţia demnitarilor, a persoanelor cu funcţie de demnitate publică în cazul suspiciunii de plagiat privind teza de doctorat.

Membrii Comisiei de Etică propun eliminarea articolului privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. În opinia membrilor Comisiei, acest articol este total discriminatoriu şi contradictoriu, explicând că dacă universitatea asigură şi certifică parcursul doctoral, atunci demnitarii ar trebui să poată fi judecaţi pentru tezele lor de doctorat de către universităţile care i-au pregătit în cadrul şcolilor doctorale.

În decembrie 2014, Universitatea Bucureşti a trimis Ministerului Educaţiei o adresă prin care a solicitat dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier.

Premierul Victor Ponta arăta atunci, într-un mesaj postat marţi pe Facebook, că a trimis o scrisoare către rectorul UB în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. Ponta mai spunea că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, „respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment”.

Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat, după ce, în iunie 2012, în revista „Nature” s-a scris că mai mult de jumătate din teza de doctorat a lui Victor Ponta privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...