Comparație. Canicula de azi vs. canicula din alte vremuri

Data publicării:
canicula de demult

A fost atât de cald, încât străzile Bucureştiului au fost goale duminică, la orele amiezii, când termometrele arătau 38 de grade Celsius. Din când în când, câte un trecător se grăbea să ajungă la umbra primei terase: „Până în Centrul Vechi nu mai e mult, bem ceva rece şi ne răcorim”.

Verile parcă erau mai suportabile în urmă cu 60 de ani. Fotografiile vremii arată Bucureştiul sub arşiţă mult mai populat. Era coadă la cinematograf, pentru că acolo era răcoare. Două femei cară un bloc de gheaţă pe Bulevardul Elisabeta, semn că fiecare încerca cum putea să se răcorească. Un vagon de tramvai al Întreprinderii de Salubritate București udă carosabilul încins de soare. Grupuri de oameni se relaxează pe bănci lângă fântânile arteziene. Oraşul trăia, chiar dacă era foarte cald.

60 de ani mai târziu, într-o zi la fel de toridă, Bucureştiul arată ca un oraş aproape părăsit. Şi nu e de mirare, pe marile bulevarde, între betoanele încinse, temperatura sare de 40 de grade Celsius.

Activiștii cer oficialilor Primăriei mai multe cișmele în Capitală

În aceste condiţii, bucureştenii au căutat apa. Acum au zeci de bazine şi ştranduri la dispoziţie. Capitala interbelică nu era însă la fel de ofertantă. Cine voia să înoate mergea la cele câteva bazine din oraş, iar bogaţii vremii frecventau piscina celebrului Hotel Lido.

Grădinile Bucureştiului erau şi atunci oaze de răcoare în zilele de vară. Doamne elegante sorbeau ceaiuri fierbinţi, iar domni sobri stăteau la taclale la umbra copacilor. Acum, terasele din grădini sunt ascunse printre clădiri şi sunt locul preferat al tinerilor.

Fuga pe litoral în fiecare weekend a devenit o practică a orăşenilor abia după Revoluţie. De altfel, în perioada interbelică, în România erau la modă două staţiuni de pe litoralul Mării Negre: Constanţa şi Mangalia. Atunci, apariţiile feminine pe plajă nu erau prea îndrăzneţe. Dacă domnilor le era permis să-şi arate bustul, doamnele nu îmbrăcau decât costume de baie întregi.

Litoralul românesc al anului 2015 seamănă mai mult cu un podium de modă. Femeile poartă costume cât mai sumare şi multe accesorii, au tatuaje, se bea şampanie pe plajă, iar atmosfera e întreţinută de DJ.

E esenţial la mare să avem aşa, o tentă de eleganţă. Chiar dacă suntem în dress de baie, să avem un mic cercel, o mică atenţie acolo”, explică o domnișoară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri