Condiţii grele pentru angajaţii CFR: Dorm în camere cu pereţi scorojiţi şi paturi murdare

Data publicării:
gara dej facebook

Nu erau cearşafuri curate, mizerie pe jos, sunt tot felul de lighioane pe acolo. (M-am odihnit, n.r.) Pe locomotivă!”, a spus Eusebiu Pop, mecanic de locomotivă la Depoul Cluj.

În situaţia lui sunt cinci-şase mecanici în fiecare zi. După ore în şir de mers cu trenul, angajaţii CFR care ajung în Dej ar trebui să doarmă în camerele din incinta gării. Numai că dormitoarele nu îi îndeamnă la odihnă. Paturile sunt vechi, camerele murdare, iar de pe pereţi cade tencuiala.

Sunt nelalocul lor, ca să poţi merge şi cu un tren, să dormi în condiţii improprii”, a spus şi Marius Mureşan, mecanic de locomotivă.

Contractul cu firma de curăţenie a expirat, iar licitatiile s-au încheiat fără rezultat. Directorul general al CFR a făcut de curând un control, dar nu s-a schimbat nimic încă.

S-a făcut o analiză, aceasta continuă la nivel central şi vor fi luate nişte măsuri de îmbunătăţire a situaţiei în ceea ce priveşte condiţiile de muncă ale salariaţior”, a declarat Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR Călători.

La aproape un kilometru distanţă de aşa-zisele locuri de odihnă, se lucrează cu viteza melcului la construirea unor noi dormitoare. Şi asta deorece constructorii sunt chiar angajaţii gării.

Discuţie reporter - şef de tură:

Angajat CFR: Am avut de dărâmat mult, la ce-o fost aici. Şi ţevi pe pereţi...

Reporter: Deci, practic, dumneavoastră aţi făcut tot?

Angajat CFR: Da. Şi uşile (le-am pus, n.r.). Mai mulţi colegi m-au ajutat.

Reporter: Toţi şefi de tură?

Angajat CFR: Nu neapărat, aşa, când aveau câte o pauză.

Şeful staţiei din Dej nu vede nimic în neregulă cu faptul că angajaţii lui se ocupă, pe lângă atribuţiile de serviciu, şi de construcţii.

Discuţie reporter- şef staţie Dej Călători:

Reporter: Dar e legală chestia asta?

Şef Staţie Dej Călători: Semilegală, adică e legală pentru că nu lucrează pentru mine, lucrează tot pentru calea ferată.

Pentru amenajarea noilor dormitoare, Societatea Naţională pentru Transport Feroviar de Călători a alocat până acum 20.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri