Conducerea TAROM a fost schimbată pentru a doua oară în ultima jumătate de an

Data publicării:
tarom mediafax

Este vorba despre Manuel Donescu, Florin Luca, Ovidiu Artopolescu şi Constantin Sebeşanu. Un al cincilea membru în Consiliul de Administraţiei, Bogdan Speteanu, a renunţat la funcţie în urmă cu o lună, potrivit Mediafax.

Toţi cei cinci au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al TAROM de fostul ministrul al Transporturilor, Ramona Mănescu.

După ieşirea PNL de la guvernare, la şefia Transporturilor a venit Dan Şova care, se pare că face curăţenie printre oamenii aduşi de fostul ministru. Unul dintre cei patru administratori schimbaţi, Manuel Donescu, a fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor din partea PNL.

În fruntea companiei au rămas acum Dante Stein, care este preşedintele Consiliului de Administraţie şi fost consilier al premierului Victor Ponta, împreună cu Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Este o schimbare perpetuă de oameni la Tarom. Şi măcar de-ar fi fost o încercare de a găsi oameni competenţi. Deşi Tarom ar fi trebuit să fie o companie de stat cu management privat, numirile la conducerea ei au fost de cele mai multe ori politice. Iar când conducerea este numită politic, e greu să îţi dai seama de competenţa ei, căci este schimbată mult prea repede.

Noul Consiliu de Administratie al TAROM

Iulian Matache - secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Dante Stein - fost consilier al premierului Victor Ponta

Răzvan Filipescu - preşedinte al Autorităţiii Naţionale pentru Turism

Radu Mihai Fleanță - fost pilot şi şef de sindicat

Gabriel Dumitrașcu - administrator special al Hidroelectrica

Toma-Dorin Cîmpeanu - fost secretar de stat în Ministerul pentru Swocietatea Informaţională

Dan Valeriu Andrei - fost şef al Autorităţii Aeronautice Civile

Sursa: TAROM

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri