Conflict între ANAT şi MAE privind situaţia plajelor din Bulgaria. Agenţiile de turism acuză ministerul că a dezinformat populaţia

varna beach bulgaria wallpaper-wide

ANAT cere autorităţilor române, într-un comunicat de presă, o reacţie fermă care să confirme situaţia din Bulgaria pentru a putea informa şi acţiona corect faţă de românii care şi-au cumpărat vacanţe pe litoralul bulgăresc.

„Informaţiile oficiale venite din Bulgaria în urma monitorizării calităţii apelor pentru îmbăiere în zonele Dobrici, Varna şi Burgas arată că valorile indicatorilor microbiologici cercetaţi sunt în conformitate cu cele legale, nereprezentând un risc de sănătate pentru populaţie şi pentru turiştii care aleg să-şi petreacă concediile în ţara vecină", se arată comunicatul ANAT.

Sursa citată menţionează că o singură zonă, Plaja Ofiţerească din oraşul Varna, a înregistrat depăşirea normelor admisibile, autorităţile bulgare impunând interdicţia temporară de îmbăiere în acest loc.

Prim – vicepreşedintele ANAT Alin Burcea, a declarat la Digi24 că „o ştire relativ inofensivă” a fost transformată „din ţânţar armăsar”.

Suntem extrem de supăraţi pentru că MAE a preluat joi o ştire a departamentului de sănătate din Varna, relativ inofensivă, ştire a fost transformată, a apărut pe piaţa din România că litoralul bulgăresc este infestat de microoganisme. Guvernul bulgar a reveni cu o declaraţie vineri, dar MAE nu s-a grăbit să preia această clarificare edificatoare.

Aşteptăm ca luni MAE să preia aceste informaţii, e bizar că ce e dramatic preiau, iar ce este corect nu le preiau.

Au fost probleme la agenţiile din România”, a spus Burcea. 

ANAT menţionează că o singură zonă, Plaja Ofiţerească din oraşul Varna, a înregistrat depăşirea normelor admisibile, autorităţile bulgare impunând interdicţia temporară de îmbăiere în acest loc.

Agenţiilor de turism din România le-au fost deja trimise adrese oficiale cu această înştiinţare de către Inspectoratele de Sănătate din zonele cercetate, tocmai pentru a-şi anunţa turiştii. Mai mult, în 5 iulie, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei şi Energiei din Bulgaria au trimis un comunicat de presă cu privire la starea apelor din 23 de staţiuni turistice de pe litoral, printre care Varna, Nisipurile Aurii, Constantin şi Elena, Sunny Day şi Riviera, arată ANAT.

„Anunţăm că informaţiile apărute în presă şi ipotezele privind riscul de îmbolnăvire lansate de anumite persoane nu au la bază niciun studiu de caz ale cărui rezultate să provină de la instituţii oficiale. Aşa cum am anunţat, potrivit rezultatelor monitorizării, nu există nicio contaminare care să pună în pericol turiştii pe coasta bulgărească a Mării Negre”, se arată în comunicatul oficial al celor două instituţii din Bulgaria.

În ceea ce priveşte declaraţiile privind infestarea cu hepatita A, autorităţile bulgare nu au confirmat această informaţie. Atât agenţiile de turism româneşti, cât şi turoperatorii europeni şi-au informat turiştii cu privire la zonele în care scăldatul este permis.

MAE: Riscul ca apa mării să fie infectată este limitat la o zonă restrânsă din Varna

„În continuarea informărilor de presă privind riscul ca apa mării de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre să fie contaminată cu virusul hepatic A, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Avertismentul privind riscul ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A și recomandarea vaccinării împotriva acestui virus au fost făcute de șeful secției de hepatologie de la spitalul "Sf. Ivan Rilski" din Sofia și preluate de numeroase agenții de presă și publicații bulgare, la 30 iunie 2014.

(VIDEO - Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe)

Pe această bază și având în vedere comunicatul oficial al Inspecției Regionale de Sănătate Varna din 3 iulie 2014, MAE a publicat atenționarea de călătorie din dimineața zilei de 4 iulie 2014.

MAE a instructat Ambasada României la Sofia să ceară informații oficiale autorităților bulgare. Prin urmare, Ambasada României la Sofia a solicitat încă de la data de 1 iulie 2014 poziția oficială atât a spitalului "Sf. Ivan Rilski" din Sofia cât și a Ministerului bulgar al Sănătății în legăturã cu avertismentele publicate de media bulgară însă, până la publicarea "Informației actualizate privind calitatea apelor de îmbăiere pe litoralul Mãrii Negre" a Ministerului bulgar a Sănătății din seara zilei de 4 iulie, Ambasada nu a primit alte informații din partea autorităților menționate.

Potrivit ultimelor evaluări furnizate de Ministerul bulgar al Sănătății, riscul ca apa mării să fie infectată este limitat la o zonă restrânsă din Varna și nu sunt afectate alte stațiuni de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Misiunea diplomatică a României la Sofia va monitoriza în continuare situația în colaborare cu autoritățile bulgare competente, urmând să informeze în cazul în care apar noi riscuri.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea periodicã atât a site-urilor de specialitate, cât şi a paginii web a MAE (www.mae.ro), rubrica Sfaturi de călătorie - Alerte de călătorie”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. 

A fost o avertizare corectă, preluând integral informaţiile oficiale. Au fost mai multe încercări repetate, fără succes, promovate de ambasada României la Sofia de a prelua şi de la Ministerul Sănătăţii informaţii care să confirme această chestiune. A fost mult timp în care nu s-a primit răspuns şi nu puteam să pierdem timpul şi câtă vreme inspecţia de sanatate de la Varna a zis că în această zonă e risc integral aceste informaţii au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice româneşti”, a declarat Titus Corlăţean.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate