Consiliul Superior al Magistraturii discută despre eliminarea interceptărilor

Data publicării:
csm crop

Prevederile au fost introduse în proiectul de revizuire a Constituției la începutul acestei săptămâni, iar Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat ulterior că le va discuta în ședința de plen de astăzi.

Membrii CSM au o nemulțumire, având în vedere că ei nu au fost consultați cu privire la aceste modificări importante care se referă la reglementarea activității sistemului judiciar.

Nu este exclus ca în ședința de astăzi Consiliul să dezbată și ordonanța de orgență și proiectul de modificare a codului de procedură penală, aprobate ieri în ședința de Guvern.

În plus, în aceste ordonanțe au fost introduse alte modificări referitoare la noua procedură penală, care au intrat în vigoare la 1 februarie. O schimbare importantă cerută de CSM și de DNA referitoare la modul în care se fac interceptările nu a fost introdusă în ordonanța de urgență, ci în proiectul de lege care urmează să fie dezbătut în ambele camere ale Parlamentului.

Declarația Liviei Stanciu, președintele ICCJ, la intrarea în sediul CSM

Dezbaterea cu privire la interceptări este legată cu precădere de temerea că suspecții din cazurile de mare corupție nu vor mai putea fi puși sub ascultare, obținându-se astfel probe concludente, întrucât trebuie anunțați că sunt urmăriți penal, iar interceptarea este permisă numai după declanșarea urmăririi penale. 

DNA, sustinută de CSM, a solicitat modificarea Codului de procedură penală pentru a evita dubla interpretare a prevederilor privind interceptările telefonice.

Plenul CSM a sesizat în acest sens Ministerul Justiţiei pentru a face câteva modificări pe tema supravegherii (...) să fie dispusă fără niciun dubiu şi atunci când urmărirea penală este începută pe faptă”, preciza vicepreședintele CSM, Gheorghe Muscalu.

Fără această precizare, spun magistraţii, legea penală poate fi interpretată, în sensul că trebuie obligatoriu începută ancheta faţă de persoana vizată de acuzaţii înainte de a cere interceptarea ei. Iar demararea cercetării faţă de un ministru parlamentar poate fi făcută doar după ce se obţine avizul Legislativului. Procedura prevede, automat, anunţarea celui suspectat că urmează să fie cercetat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri