Contestaţia lui Victor Ponta la decizia de plagiat, respinsă de comisia de specialitate

Data publicării:
Victor Ponta impaciuitor la Digi24 30 septembrie 2014 5

„Comisia de contestaţii a respins contestaţia domnului Victor Ponta privind lucrarea sa de doctorat, menţinând astfel verdictul de plagiat, respectiv recomandarea de retragere a titlului de doctor în drept”, a spus purtătoare de cuvânt a Ministerului Educației Mirabela Amarandei pentru News.ro.

Raportul Comisiei de contestaţii a fost trimis membrilor Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, întrucât decizia trebuie validată de aceştia. Cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU au început de luni să voteze pentru o decizie finală, votul putând fi dat şi electronic.

O decizie privind menţinerea sau respingerea verdictului de plagiat şi a recomandării de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta ar putea fi dată până miercuri, întrucât deja o parte dintre membrii Consiliului general al CNATDCU au votat deja.

Dacă decizia de plagiat va fi menţinută şi după contestaţie, CNATDCU va trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titlul obţinut în 2003.

În 30 iunie, CNATDCU a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat şi a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Decizia a fost luată cu 34 de voturi “pentru” şi o abţinere, în prima şedinţă a noului Consiliu General al CNATDCU.

Victor Ponta a contestat decizia în 15 iulie, astfel că lucrarea sa de doctorat a fost reanalizată la CNATDCU.

Citiți și: 
Gabriel Oprea a primit verdict de plagiat de la Comisia de științe juridice a CNATDCU
Oprea: Singura informație validă este „suspiciunile de plagiat nu se confirmă”
Plagiatul lui Victor Ponta a apărut la CNN
Ponta îl atacă din nou pe ministrul Educației explicând contestarea plagiatului
9 persoane publice vor să renunțe la titlul de doctor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri