Credincioşii catolici îl celebrează azi pe Fericitul Vladimir Ghika, prințul cu destin de martir

Data publicării:
Vladimir Ghika-wiki 1

FOTO: wikipedia.org

Beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika a reprezentat, dupa vizita Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, cel mai important eveniment pentru credincioșii catolici din România. Și nu numai pentru ei. Pentru toți românii evocarea personalității lui Vladimir Ghika este un prilej de recuperare a unor adevăruri istorice ascunse timp de decenii de comuniști.

Beatificarea înseamnă recunoaşterea unei jertfe. Iar martirul intrat în rândul fericiţilor este acel om care a îndurat suferinţe, chinuri cumplite sau chiar moartea pentru ideile şi convingerile sale. Acesta este sacrificiul pe care Monseniorul Vladimir Ghika l-a făcut pentru toţi, în numele credinţei. Este considerat un adevărat precursor, în România, al ecumenismului. Monseniorul mărturisea, de altfel, că a trecut la catolicism pentru a fi un mai bun ortodox.

Prințul cu destin de martir

Urmaş al uneia dintre cele mai ilustre familii ale ţării, Fericitul Vladimir Ghika a trăit o viaţă de sacrificiu. 

S-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, în familia domnitoare care a dat cei mai mulţi voievozi Ţărilor Române. Era fiul lui Ioan Ghika, general şi diplomat, şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg.

„ Aparţinea aristocraţiei româneşti, pentru că era nepot de fiu al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghika, făcea parte din elitele intelectuale, făcuse facultatea de Ştiinţe Politice și diplomație, urmase cursuri de medicină, de chimie, de biologie”, spune academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

Cu studii la Paris şi un doctorat în teologie obţinut la Roma, Monseniorul Ghika avea să fie un prelat atipic. În 1902, la vârsta de 29 de ani, se converteşte la catolicism, deşi se trăgea dintr-o familie cu o îndelungată tradiţie ortodoxă. Va lupta toată viaţa pentru unitatea Bisericii.

„Atmosfera din familie era că dacă sunt nobili, rostul lor pe lume este să fie în slujba poporului. De la început, asta era ideea, trimişi la studiu ca să fie în stare după aceea să-şi slujească ţara”, explică teologul Francisca Băltăceanu.

Îşi însoţeşte fratele, pe Dimitrie Ghika, diplomat de carieră, în misiunile sale îi ajută pe cei bolnavi, săraci și părăsiți, oriunde se aflau. Cu o dăruire dumnezeiască exemplară se dedică apostalatului laic și călătorește de la Tokyo la Sidney și Buenos Aires. Îi îngrijeşte pe bolnavii de holeră şi primeşte recunoştinţa Papei pentru sprijinul pe care îl dă victimelor cutremurului din Italia, de la Avezzano. Dar grija pentru nefericiții și săracii din țara lui devine adevarata sa vocație.

„Monseniorul Ghika a fost promotorul serviciului, între ghilimele, al SMURD-ului modern. La răscoala ţăranilor din 1907 s-a dedicat îngrijirii celor răniţi, a înfiinţat de asemenea primul dispensar gratuit pentru săraci. A primit decoraţiuni, din partea Regelui, o decoraţie militară, el care nu era militar, datorită slujirii sale în îngrijirea răniţilor în Războiul Balcanic”, precizează Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

„Face o cerere în Primul Război Mondial să fie angajat ca brancardier şi spune câtă experienţă are în îngrijit bolnavi. În al doilea război balcanic, când a fost epidemia de holeră, a fost la lazaretul de la Zimnicea, îi spăla pe holerici”, explică Francisca Băltăceanu, teolog.

Era omul lui Dumnezeu pe pământ încă de când nici nu făcea parte din clerul bisericii catolice. Este hirotonit preot abia la 50 de ani, la Paris, unde va sluji pentru străinii săraci şi marginalizaţi din cartierul Villejuif şi va locui, cu umilință, într-o baracă din lemn.

Cultura rafinată, spiritul de sacrificiu şi purtarea sa de o bunătate fără margini îi aduc la scurt timp titluri importante, deşi nu îşi dorea demnităţile bisericeşti. Participă la Congresele Euharistice şi face misionarism aidoma apostolulul Pavel.

„ S-a spus despre Monseniorul Ghika că este vagabondul apostolic. Se spunea despre calea Monseniorului Ghika că este calea ferată. Nu putea fi oprit. Nu putea fi oprit din această slujire a celor săraci”, spune Francisc Doboș.

Simţea însă că în ţara lui are cea mai importantă misiune. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a ales să rămână în România, pentru a fi alături de săraci şi de bolnavi. Iar în 1948, a refuzat să părăsească ţara căzută în mâinile comuniştilor, deşi trebuia să plece cu trenul regal, împreună cu fratele său Dimitrie şi alţi membri ai familiei în exil. Când toți plecau, el a rămas.

„El a avut o vocaţiune. Să rămână misionar într-o ţară comunistă, pe lângă românii lui, şi să-şi exercite şi funcţiile sacerdotale în condiţiile grele de atunci”, afirmă Constantin Bălăceanu Stolnici.

Cei care l-au cunoscut pe Monseniorul Ghika își amintesc chipul unui sfânt. Francisca Băltăceanu s-a spovedit în copilărie, pentru prima dată, la Monseniorul Ghika. Iar Constantin Bălăceanu Stolnici a primit de la Monsenior primele învăţături de morală creştină.

Monseniorul Ghika avea să plătească pentru bunătatea și credința sa, cu viața. Pe lângă actele de caritate care îl apropiau de oameni, a susţinut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice din România, într-o vreme în care regimul comunist a interzis orice legătură cu Vaticanul. Avea să fie arestat de pe stradă în 18 noiembrie 1952 și acuzat de înaltă trădare. A fost întemnițat la Jilava, bătut până la sânge ca să se lepede de credința sa și să-și trădeze preoții. A refuzat în numele lui Dumnezeu. A murit doi ani mai târziu, la 16 mai 1954, fără o lumânare la căpătâi.  

Citiți și:

Una dintre statuile care îl înfățișează pe monseniorul Ghika a scăpat de furia comuniștilor pentru că nu se știa pe cine reprezintă
POVEȘTILE CREDINȚEI. Martor în celula unui sfânt
Biserica în timpul prigoanei comuniste. Preoţi, episcopi şi vicari, aruncaţi în închisori şi torturaţi


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri