Sari la conținut

Crima de la Braşov | Declaraţie şocantă a bărbatului care şi-a ucis familia

Un bărbat şi-a ucis toată familia azi noapte, într-o triplă crimă care a şocat Braşovul şi o ţară întreagă. Omul fusese mai întâi la mânăstire, apoi în miez de noapte, când toţi au adormit, a intrat peste ei şi i-a înjunghiat; soţia, de 42 de ani, fiica cea mare de 18 ani şi băiatul cel mic de 13 ani.

A încercat şi el să-şi pună capăt zilelor, dar însângerat a plecat la poliţie. S-a predat, spunându-le poliţiştilor că le-a salvat sufletele celor dragi.

Bărbatul s-a predat poliţiei la mai bine de 12 ore după comiterea crimei.

Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Braşov: „S-a prezentat la sediul IPJ Brasov anunţând că şi-a asasinat soţia şi cei doi copii - o fată de 18 ani şi un băiat de 13”.

În faţa anchetatorilor, a povestit cu seninătate că a comis triplul asasinat... ca să le salveze sufletele soţiei şi celor doi copii ai lor. A fost tratat de medici pentru o rană de pe piept. A spus că singur şi-a făcut-o, ieri, când a încercat să se sinucidă, la o mănăstire.

Dan Antonescu - specialist criminolog: „Se pare că omul acesta a avut nişte probleme, încercase să-şi găsească liniştea undeva în zona unor culte religioase sau bisericii în general. Cert e că nu a reuşit să se liniştească acolo”.

Bărbatul le-a povestit anchetatorilor şi că a fost dependent de alcool şi că în urmă cu un an a urmat un tratament pentru a scăpa de boală. Vestea a căzut ca un trăsnet peste cunoscuţi.

„E chiar la mine la scară, la etajul meu. De aia erau băieţii aia acolo... Îl ştiu. Şi, cum, fetiţa este omorâtă? Şi băiatul?

Niciodată nu am auzit nimic, niciun fel de scandal”, spune o vecină.

Vecin: Nu-l cunosc ca om violent. Ca vecin, mă refer. Eu stau în scara cealaltă.

Amandoi aveau afaceri, da.

Reporter: I-aţi auzit certându-se?

Vecin: Nu, nu ştiu...niciodată”.

Dacă se va dovedi că a avut discernământ în momentul comiterii faptei, bărbatul ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea