Cristian Pîrvulescu: Ar fi nevoie de mai multe demisii după tragedia din clubul Colectiv

Data publicării:
pirvu

Eu cred că ar fi nevoie de mai multe demisii. Ar trebui să își dea demisia...cel puțin la Primăria Sectorului 4. Declarațiile care au fost făcute sâmbătă au fost total inadecvate, de-a dreptul irealiste și cred că primarul ar trebui să tragă consecințele. Mă îndoiesc că o va face”, a spus Cristian Pârvulescu.

Cine ar putea să îi ceară demisia primarului Popescu-Piedone? Prefectul ar putea, eventual, să îl suspende în cazul în care ar exista o anchetă. Mă îndoiesc că vor exista demisii, deși cred că demisiile ar putea rezolva o parte din această furie publică. O emotivitate colectivă care se transformă într-o formă de protest”, a adăugat politologul.

Atunci când au deschis localul, patronii clubului Colectiv au cerut Primăriei sectorului 4 un aviz de funcţionare pentru un bar cu 80 de locuri pe scaune. L-au primit în baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, fără ca vreun inspector al primăriei să calce în local. Se poate ca administratorii să fi mizat pe faptul că în cazul unei capacităţi de până la 100 de persoane, legea nu cere prea multe acte. Peste acest număr, autorizaţiile ar fi fost mult mai greu de obţinut.

Patronii nu au respectat însă capacitatea declarată în acte. Ba chiar s-au lăudat că pot organiza evenimente chiar şi de 800 de spectatori. De verificat au fost verificaţi abia luna aceasta,.

„Chiar acum 10 zile Primăria Sectorului 4 a exercitat un control la această locaţie. (Reporter: Şi ce a rezultat?) Lipsă calificare personal”, a declarat primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri