Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” de Sfinții Petru și Pavel. Lista celor mai populare nume care își serbează onomastica pe 29 iunie

Data actualizării: Data publicării:
Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Foto Getty Images
Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Foto Getty Images

Pe 29 iunie, biserica ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Petru și Pavel, considerați două dintre cele mai importante figuri ale creștinismului și simboluri ale misiunii apostolice. Sărbătoarea, marcată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, reprezintă și un moment special pentru numeroși români care poartă numele celor doi apostoli sau forme derivate ale acestora. Iată cui trebuie să îi spui „La mulți ani” cu această ocazie și care sunt cele mai răspândite prenume sărbătorite pe 29 iunie.

În cultura populară, prenumele asociate Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt privite ca simboluri ale credinței și ale continuității valorilor creștine, fiind purtate de generații întregi de români.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel: Semnificația numelor și simbolistica lor în tradiția creștină

Sfinții Apostoli Petru și Pavel se numără printre cele mai importante personalități ale creștinismului, fiind sărbătoriți împreună la 29 iunie și considerați repere fundamentale ale bisericii. Dincolo de contribuția lor esențială la răspândirea învățăturii creștine, numele pe care le poartă au o puternică încărcătură simbolică, exprimând valori care ocupă un loc central în tradiția religioasă.

Numele Petru provine din grecescul „Petros” și are sensul de „piatră” sau „stâncă”. În spiritualitatea creștină, această semnificație este asociată cu ideea de statornicie, tărie și temelie a credinței. Apostolul Petru este perceput ca un model al devotamentului și al responsabilității asumate în slujba Bisericii, întruchipând forța de a rămâne neclintit în fața încercărilor.

La rândul său, numele Pavel își are originea în latinescul „Paulus”, care înseamnă „mic” sau „smerit”. Sensul său trimite la modestie, transformare interioară și disponibilitatea de a urma calea credinței. Această interpretare este strâns legată de parcursul apostolului Pavel, cunoscut pentru convertirea sa și pentru activitatea misionară desfășurată în numeroase comunități ale lumii antice.

Împreună, cele două nume reunesc valori complementare: pe de o parte, fermitatea și stabilitatea credinței, iar pe de altă parte, smerenia și înnoirea spirituală. Tocmai această îmbinare de semnificații explică locul aparte pe care cei doi apostoli îl ocupă în tradiția creștină, fiind cinstiți ca simboluri ale unității, ale misiunii apostolice și ale răspândirii Evangheliei.”, a explicat pentru Digi24.ro preotul Marius Oblu

Ce nume își serbează onomastica de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un moment special pentru numeroși români care poartă prenumele celor doi apostoli sau diferite forme inspirate din acestea. Printre cele mai cunoscute se află:

  • Paul; Paulică/Paulica; Pavel; Pavlov; Pavăl/Paval; Petre;
  • Petrică/Petrica; Petrișor/Petrisor; Petronel, Petru; Petruș/Petrus;
  • Petruț/Petrut; Pătru/Patru; Pătruș/Patrus; Păvăluș/Pavalus/Pavăluș;
  • Paula, Paulina, Paulica, Paulina, Pavelina, Petra, Petrica;
  • Petrița/ Petrita, Petronela, Petruta, Pătra/ Patra.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este unul dintre cele mai importante momente din calendarul ortodox și un prilej de bucurie pentru numeroși români. Cu această ocazie, mesajele de felicitare, gândurile bune și urările transmise celor apropiați contribuie la marcarea unei zile cu o puternică semnificație spirituală și familială.

Editor : M.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani