Cutremur de 4,1 în Vrancea

Data actualizării: Data publicării:
cutremur

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 a avut loc, marţi dimineaţă, în judeţul Vrancea. Seismul a a avut loc la ora 04.51 și s-a s-a produs la o adâncime de 134,7 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului

cutremur

Cutremurul a avut loc în apropierea oraşelor Nehoiu (44km), Covasna (51km), Odobeşti (51km), Slănic-Moldova (55km) şi Panciu(57km).

În ultimii doi ani, au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine mai mare de 4.

În 8 februarie, în Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5, care a fost resimţit şi în Bucureşti. De asemenea,  în 26 februarie,  în Buzău şi Vrancea au fost înregistrate cinci cutremure cu magnitudini între 2,5 şi 3,5, conform News.ro.

Sâmbătă s-au împlinit 40 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi.

Citiți și: 40 de ani de la cutremur | Un coșmar de 56 de secunde

Supraviețuitorii cutremurului din 1977 și poveștile lor de groază

Când va fi următorul cutremur? Graficul ciclicității făcut de fostul ministru Nicolae Noica

Bulgaria. Peste 100 de oameni au murit la cutremurul din 1977

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine