Dă muzica mai încet! UE impune limite pentru volumul în căști

Data publicării:
07022013 20casti-48266

Bombardaţi din toate părţile de sunete neplăcute, încercăm să ne protejăm. O pereche de căşti, în care răsună muzica, este metoda cea mai la îndemână.

Drumul devine mai plăcut, dar efectele asupra noastă pot fi aceleaşi. Zi după zi, cu volumul dat la maximum în căştile lipite de urechi, consecinţele pot fi grave.

Luna aceasta intră în vigoare o directivă europeană care le impune producătorilor de dispozitive muzicale să seteze o limită maximă la care poate fi dat volumul.

Un nivel sănatos al zgomotului e considerat a fi în jur de 80, 85 de decibeli. Asta înseamnă că auzim muzica în urechi la un nivel plăcut, dar în acelaşi timp distingem şi sunetele din jur, cum ar fi traficul.

Sunetul unui avion care decolează poate depaşi şi 120 de decibeli. La fel şi muzica dată la maximum în căşti. Este un nivel periculos pentru ureche, dar mulţi tineri nu ţin seamă de asta.

Efectul cel mai dăunător ar fi hipoacuzia brusc instalată, când dispare auzul complet la o ureche după o ascultare la o intensitate foarte mare, şi care este urgenţă medicală dacă nu se adresează la medic. Am avut tineri cu hipoacuzie brusc instalată, câteva cazuri pe an”, a avertizat doctorul Sorban Ildiko, medic ORL.

Decizia luată acum de Comisia Europeană vine după ce un studiu efectuat în ţările Uniunii Europene a arătat că în jur de 20 la sută dintre tineri se expun unor niveluri de sunet peste limita considerată normală. Procentul s-a dublat în ultimii 30 de ani, au costatat medicii. În plus, între 5 şi 10 la sută dintre cetăţenii Uniunii Europene riscă să-şi piardă definitiv auzul, dacă se expun constant, vreme de cinci ani, la sunete prea puternice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...