Dâmbovița: Suspiciune că o femeie a fost mușcată de un leu deținut ilegal de o persoană privată

Data publicării:
GettyImages-leu animal-2

 

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Persoana mușcată a fost adusă la spital vineri, însă autoritățile nu au făcut public acest caz, până marți, când reprezentanții presei au aflat despre caz, relatează Agerpres.

Femeia a ajuns în stare gravă la spital și se pare că inițial a spus că a fost mușcată de leu, iar apoi a susținut că niște câini au mușcat-o. Și proprietarul gospodăriei unde a avut loc incidentul susține că nu are animale sălbatice acasă. Proprietarul este din București, iar de gospodărie se ocupa femeia care a fost rănită.

"A fost adusă cu Ambulanța de la Dragodana o tânără de 31 de ani pentru multiple mușcături, niște animale au atacat-o și i-au produs leziuni severe. Prezintă mușcături și plăgi sfâșiate la nivelul scalpului, toracelui și membrelor superioare. A fost examinată de chirurg și internată în secția de chirurgie generală", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Elena Firoiu.

Directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița, Sandu Tolea, afirmă că nu are informații despre faptul că cineva din județ ar deține lei.

"Noi nu am primit până acum nicio reclamație scrisă. Locația nu este înregistrată sanitar-veterinar și nici autorizată, pentru că nu știm ce se întâmplă acolo și ce animale deține. Ne vom autosesiza și vom face un control'', a spus directorul DSVSA, Sandu Tolea.

Localnici din Dragodana susțin că din acea gospodărie, care are inclusă o suprafață de teren mare, se aud zgomote de animale, dar spun că nici ei și nici cei de la primăria comunei nu știu sigur dacă sunt animale sălbatice acolo, dar că în sat se zvonește că sunt inclusiv lei și cămile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri