Daniel Constantin: Traian Băsescu cere abia acum modificarea Legii terenurilor. Era în dezbatere din septembrie

Data publicării:
Daniel Constantin-Mfax crop

Foto: Mediafax

Legea a fost în dezbatere publică încă din 3 septembrie 2013, am primit observaţii scrise de la consilierul prezidenţial, deci preşedintele şi consilierii săi au avut acces la acest proiect de lege, dar unele observaţii văd că le face abia acum”, a spus ministrul Daniel Constantin.

În opinia sa, legea trebuia promulgată chiar dacă avea unele „imperfecţiuni” cauzate atât de faptul că a trebuit să fie făcută urgent, cât şi de unele modificări aduse în Parlament. Ministrul a adăugat însă că, în pofida acestor mici probleme, actul normativ favoriza cetăţenii români, fermierii, comunitatea locală.

După ce legea era promulgată, puteam modifica rapid micile imperfecţiuni”, a explicat ministrul.

El consideră că Guvernul a făcut şi va face tot ce se poate ca prin această lege să fie protejat interesul naţional, dar arată că este imposibil ca pentru cetăţenii europeni să fie aplicată o măsură similară cu cea pe care statele acestora o aplică cetăţenilor români.

În acest sens, Ministerul Agriculturii a venit cu actul normativ prin care dăm posibilitatea românilor, celor din comunităţile locale, să aibă drept de preempţiune la terenul dat spre vânzare. Însă, preşedintele introduce azi o nouă teză prin care ar trebui să spunem în lege o chestiune imposibilă din punct de vedere legislativ. Asta ar însemna să transpunem în legislaţia românească procedurile celorlalte 27 de stat ale UE”, a precizat Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte obiecţiile referitoare la Administraţia Domeniilor Statului (ADS), ministrul Agriculturii a admis că acestea sunt de luat în calcul şi a precizat că este dispus să le modifice, chiar dacă Ministerul Justiţiei nu a avut obiecţii de legalitate atunci când a emis un aviz.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni.

În declarația de presă susținută astăzi la Cotroceni, președintele a spus că legea era „prost făcută” și „destinată să creeze confuzie”. Traian Băsescu a dat și câteva exemple.

Titlul spune că e vorba de vânzarea terenurilor către persoane fizice, dar dai o pagină și dai de persoane juridice, e deja altă lege. În plus, legea vorbește despre persoane juridice de pe teritoriul Uniunii Europene. Dar persoană juridică de pe teritoriul Uniunii Europene e și ADS. Legea e destinată să creeze confuzie. La un alt articol, ADS e desemnat autoritate care aprobă vânzari de teren, dar în același timp e și una din structurile care au drept de preempțiune. E și cumpărător de teren, e și agenția care reglementează. Va râde oricine citește. Așa ceva nu se poate”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri