De la ce provine denumirea județelor din România

Data publicării:
harta1

Alba – provine de la numele orașului Alba Iulia. Mai precis, de la culoarea albă a zidurilor din piatră ale cetății medievale;

Arad – se crede că provine de la numele cavalerului Orod, cavaler la curtea Regelui Ștefan I al Ungariei, care, în secolul al XI-lea a ajuns în această zonă;

Argeș – provine de la denumirea râului Argeș care, pe vremea dacilor era numit Argessos (însemnând, cel mai probabil, „strălucitor”);

Bacău – există mai multe etimologii posibile: un conducător local numit Bako, strugurelui, care crește în vecinătatea orașului Bacău și este numit „bacă” sau chiar zeul Bachus;

Bihor – unii spun că ar proveni din sârbescul „vihor” (volbură), alții sunt de părere că ar avea o etimologie traco-dacică, după numele cetății „Biharea” (din bi – doi și harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni;

Bistrița-Năsăud – probabil de la râul Bistrița (denumire de origine slavonă – apă repede) și de la orașul Năsăud (din cuvântul german Nussdorf – Satul nucilor);

Botoșani – de la un boier numit Botaș (cea mai veche pecete cunoscută până acum a Botoșaniului poartă inscripția „Pecetea târgului Botaș”);

Brașov – de la numele râului Brașovia, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare și mai învolburat cu mult timp în urmă (denumire peceneagă: bara šu – apă cenușie);

Brăila – de la indo-europeanul „bhreg”, însemnând pisc vertical (cu referire la versantul Dunării, orașul numindu-se în trecut „Piscul Brăilei”);

București – de la stâna ciobanului Bucur care, dorind să se apare de otomani, și-a clădit o cetate și o biserică)

Buzău – cel mai probabil de la cuvântul autohton „buză”;

Caraș-Severin – de la râul Caraș (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă);

Călărași – din cuvântul călăraș – corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească;

Cluj – din latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniștii germani (Klausenburg);

Constanța – de la orașul Constanța (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare);

Citiți lista completă a județelor pe site-ul webcultura.ro!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri