Din|interior. Piloţii-acrobaţi, artişti şi ingineri calculaţi

Data publicării:
aviator

Piloţii-acrobaţi sunt, în acelaşi timp, artişti şi ingineri calculaţi. Îi admirăm la mitingurile aviatice, îi fotografiem în zbor și ne mirăm cum reușesc să stăpânească aparatele care se rotesc cu o viteză amețitoare. Deşi pasiunea le pune uneori vieţile în pericol, nimic nu i-ar putea face să renunţe la „joaca" lor cu avioanele.

Românii sunt printre pionierii aviaţiei. Însă puţină lume ştie că în ţara noastră acrobaţia aviatică este un sport, cu acte în regulă, nu doar un spectacol. Pilotajul de înaltă acrobaţie se învaţă şi se practică la Aeroclubul României, o instituţie cu o vechime de 90 de ani, finanţată de la bugetul de stat.

Acrobația, ca sport național

Lotul național al României, format din cinci piloți de acrobație care ne reprezintă la competițiile internaționale, se antrenează la aerodromul Clinceni. Laszlo Ferencz este cel mai bine cotat pilot de acrobaţie din lot. La Campionatul mondial din 2012 s-a clasat pe locul 20 din 70 de concurenţi. Pentru Laszlo, acrobaţia aviatică este un sport care are reguli clare, ce trebuie respectate cu stricteţe.

Laszlo şi-a descoperit pasiunea pentru zbor când era adolescent. „În 91, pe patinoar, în Oradea, am văzut acest afiş şi mi s-a părut interesant că există posibilitatea să zbori cu planorul, pe gratis, în România. Ne-am înscris eu cu un coleg şi de acolo încolo a denaturat totul şi am ajuns aici. Probabil din ce în ce m-am infectat de acest sport”, spune acesta.

Alexandru Ion este comandantul Aerodromului Clinceni. Mulţi copii visează să devină aviatori. Pentru Alexandru Ion, zborul a fost un vis în care a crezut încă din copilărie.

De când a devenit membru în lotul naţional de acrobaţie aeriană, Alexandru Ion încearcă să-şi depăşească, zbor cu zbor, limitele.

„Îmi doresc să zbor cât mai bine, să zbor pentru mine, nu visez la un trofeu. Aş fi mulţumit să zbor sub aceste culori şi să fac o impresie bună. Noi zburăm pentru sufletul nostru şi pentru această legendă vie, Aeroclubul României”, spune Alexandru Ion.

O istorie de aproape un secol

Liderul echipei naționale de acrobație este şeful Aeroclubului Român, pilotul George Rotaru. Pentru el, să faci parte din lotul național de acrobație înseamnă să onorezi o tradiție de aproape un secol. „România are o tradiţie în aviaţie. Se ştie din istorie că suntem printre primii care am inventat zborul mecanic. Şi pe lângă asta avem o tradiţie şi în acrobaţie aeriană. Am avut foarte mulţi înaintaşi...”, spune George Rotaru.

Printre cei mai mari aviatori români din trecut care îi inspiră pe piloții români de azi este Constantin „Bâzu" Cantacuzino. Membru al celebrei familii nobiliare, acesta a uimit Occidentul la începutul secolului XX cu looping-urile sale. Alături de pilotul Alexandru Papană, este recunoscut ca unul dintre aşii aeronauticii româneşti de care Aeroclubul României îşi leagă numele.

„Existau şi formaţii de acrobaţie, înainte de Al Doilea Război Mondial. „Dracii roşii" se numeau. Şi am vrut să continuăm această tradiţie, Aeroclubul României fiind înfiinţat în 1923, a purtat diferite denumiri, dar, în principiu, este aceeaşi instituţie”, spune George Rotaru.

Veteranul piloților

Este aproape imposibil să faci acrobaţie aviatică în România fără să fi trecut înainte prin mâinile lui Gheorghe Uță. La 70 de ani, este cel mai vechi pilot de acrobaţie încă activ din România. I se spune „tatăl piloţilor".

„Mi se spune aşa pentru că dacă am 50 de ani, 51 de ani de când zbor şi majoritatea - nu majoritatea, trei sferturi, jumătate! - , jumătate dintre cei care sunt aici au trecut prin mâna mea, începând de la primul zbor şi până la înalta acrobaţie. Au fost ani când dacă vorbeam la radio şi mă auzea unul dintr-un colţ de ţară mă saluta! „Salut, nea Uță!", deci după voce, fără să-i spun cine sunt.Ce să spun eu acuma! Pentru mine zborul e ca mersul pe jos. Sau că... Ştiu eu, e ceva normal. A devenit ceva anormal când nu zbor!”, spune Gheorghe Uță.

Pilotează avioane din anul 1962. Şi încă o mai face. Chiar dacă au fost momente în care a văzut moartea cu ochii. În 1984, avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit undeva lângă Oradea.

Ajuns în stare extrem de gravă la spital, Gheorghe Uță nu s-a gândit la moarte. Deși medicii se sfătuiau dacă îi vor tăia sau nu ambele picioare. Frica unui pilot este cu totul alta în astfel de situaţii teribile: „Mi-era teamă că nu mă mai lasă să zbor, nu că să mă las eu de zbor!”, spune bătrânul pilot.

Accidentul din 1984 a fost însă prima mare încercare din viaţa de pilot a lui Gheorghe Uță. În 2009, în timpul unui zbor la Clinceni, fiul cel mare al instructorului, Mugurel Uță, parașutist și pilot la rândul său, s-a prăbuşit cu aeronava în câmp. A murit acolo, chiar sub ochii tatălui său. A fost a doua oară când Gheorghe Uță s-a gândit că nu va mai zbura niciodată: „Vreo lună şi jumătate nu m-am dus la Clinceni. Şi chiar am zis că nu mai zbor. Am zis: Mă, dacă eu n-am fost în stare să-l învăţ pe fi-miu să zboare, n-are rost să mă mai duc să zbor. După aia colegii au spus: „Băi, nea Gică, vino, că nu eşti dumneata de vină". La insistenţele lor am revenit la aerodrom. Şi iată-mă şi azi acolo. Dar oricând mă gândesc la treaba asta... nu mă simt bine”.

Zborul, afacere și pasiune

Dincolo de pericole și tragedii, există şi piloţi români care au găsit în practicarea acrobaţiei o oportunitate de afaceri. De câţiva ani, pe un câmp de lângă Băneşti, Prahova, se antrenează, din fonduri proprii, prima echipa de acrobaţie aeriană privată din România, numită „Iacării acrobaţi". Şi-au luat numele după avioanele pe care zboară, trei aeronave YAK-52, româneşti.

Cei trei piloţi - foşti membri ai lotului naţional de acrobaţie - au pornit, în urmă cu trei ani, de la o idee: să reînvie, pe banii lor, showurile celebrei echipe din perioada interbelică, denumită „Dracii roşii".

Când nu face acrobaţie, Dan Ştefănescu, liderul „Iacărilor acrobaţi", pilotează avioane de pasageri. El este cel care a adunat echipa. Întâi l-a convins pe „vârful" trio-ului, instructorul de pilotaj Ioan Postolache, pilot cu peste 5000 de ore de zbor la activ. Apoi pe Dan Conderman, zis şi „Condorul", pilot la o companie aeriană low-cost. Cele trei avioane au fost achiziționate printr-un credit făcut la fabrica de avioane de la Bacău.

„Nici nu m-am gândit că o să am vreodată vreun avion! Îmi doream foarte mult să zbor acrobaţie, pe vremea aceea eu zburam la o companie aeriană. Şi tot zburând pe la o companie, la alta, eram „mercenar", fiind plecat departe de casă, treceam pe deasupra României toată ziua îi auzeam pe colegii de la Tarom că ei coboară, aterizează şi nu ştiam când voi mai vedea din nou casa. Şi zic: „OK, strâng bani şi-mi iau un avion!". Am venit acasă, am început să caut avioane, mă uitam după preţuri şi, din aproape în aproape, am pus mâna pe cele două avioane.(...). Uşor-uşor a venit şi „Condorul". Şi-a făcut şi el un grup de prieteni, au pus mână de la mâna şi şi-au luat şi ei avionul pe care-l are el”, spune Dan Ștefănescu.

Colegul său, Dan „Condorul” Conderman face un apel la istorie, când explică momentul în care au unit echipa de acrobați ai aerului. „În momentul în care ne-am gândit la trei piloţi care zboară trei avioane româneşti, nu ne-a venit ideea pur şi simplu. Am citit mult despre ce făceau „Dracii roşii" în perioada interbelică. Şi am zis că n-o să reuşim niciodată să ajungem la nivelul lor, este clar, însă este foarte important ca şi din patriotism să avem trei avioane româneşti, cu trei piloţi români, care să participe la evoluţii în afara graniţei şi să arate că în România se fac lucruri frumoase”, spune „Condorul”.

Piloții Regelui

Pe aerodromul ridicat pe islazul comunei Băneşti, din Prahova, stă arborat mereu steagul monarhiei. Nu este o alegere întâmplătoare. Regele Mihai I, care în tinereţe a pilotat avioane de mici dimensiuni, îi ajută. De exemplu, la Raliul Aviatic al României, organizat de „Iacării acrobaţi", cu sprijinul Aeroclublui Român, în luna iunie, premiile au fost decernate de Principele Nicolae.

„Principele este îndrăgostit de aviaţie, ar dori să-l urmeze pe bunicul lui. Probabil că în scurt timp se va ocupa în mod serios să-şi ia prima licenţă. Şi era aici pentru că admira aviaţia, pentru că iubeşte aviaţia şi e o chestie care chiar îi place.(...) Există o susţinere a Casei Regale, tacită”, explică Dan Coderman.

Investiţia celor trei piloţi în echipa şi aerodromul de la Băneşti nu a depăşit un milion de euro. Profitul, deocamdată, se lasă aşteptat. Faima însă începe să crească: cei trei români zboară anual la 20-30 de showuri aviatice din întreaga lume.

„Noi n-am început că vrem să facem profit, n-am văzut lucrul acesta că pe un business. La noi e vorba de, să-i zicem aşa, o simfonie a zborului”, spune Dan Ștefănescu.

În căutare de resurse

În ciuda talentului care îi lasă pe mulţi cu gura căscată, cei mai mulţi piloţi români care fac acrobaţie spun că nu se poate trăi doar din asta. Mai ales dacă se ocupă doar cu instructajul în pilotaj, în cadrul aerocluburilor de stat. Și aici, într-o nișă elitistă a aeronauticii, imigrația și-a spus cuvântul, după cum explică „veteranul” Gheorghe Uță.

„Mulţi dintre colegii mei, unii pleacă. Avem chiar un planorist de la Clinceni, care a plecat şi s-a angajat... S-a făcut zidar! L-am întrebat: de ce ai plecat? „Păi, nea Uță, câştig 20 de milioane lipind plăci pe perete şi aici am 12-14 milioane"”, spune veteranul acrobației aeriene.

Alte ţări cu tradiţie în acest sport continuă să investească sume uriaşe în domeniu. Ruşii, americanii şi francezii sunt campionii lumii la acest capitol.

„Dacă se va interveni mult mai mult, atunci aviaţia va fi unde a fost ea cândva, în topul celor mai importante sporturi româneşti”, crede pilotul Dan Conderman. „Românii la acrobaţie sunt foarte talentaţi, dar ceea ce e nevoie în România, ca probabil la alte sporturi, este nevoie de o cultură.(...) Şi dacă această cultură nu se păstrează şi nu se sădeşte, rezultatele sunt greu de menţinut şi de obţinut chiar”, adaugă colegul său de acrobație Dan Ștefănescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri