Doi copii, răniţi într-un accident rutier produs pe DN 7

Data publicării:
112

Doi copii au fost răniţi sâmbătă într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 7, în judeţul Argeş, unde un autoturism s a izbit de un TIR care a derapat în condiţii de ploaie.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Drăganu dinspre judeţul Vâlcea, pe un drum în pantă.

Primele informaţii de la faţa locului arată că un autotren a derapat în condiţii de ploaie, iar remorca acestuia a rămas transversal pe şosea, blocând drumul. Autoturismul în care se aflau doi adulţi şi doi copii s-a izbit de TIR.

În urma impactului, cele patru persoane aflate în autoturism, între care doi copii de 11 şi 16 ani, au fost rănite şi iniţial au primit îngrijiri medicale la faţa locului de la medicii de pe ambulanţă. Ulterior, cei doi copii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este blocat din cauza remorcii autotrenului care blochează complet un sens şi parţial celălalt sens de mers pe DN 7.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...