Doi muncitori au căzut de la 50 de metri înălțime, pe un șantier din București. Unul dintre ei a murit

Data publicării:
news alert 112 smurd

Doi muncitori au căzut de la înălţime, marţi dimineaţă, în incinta unui şantier de construcţii din Sectorul 3, unul dintre ei decedând, celălalt fiind în stare gravă la spital.

Cei doi muncitori ar fi căzut de la o înălţime de aproximativ 50 de metri.

Potrivit Poliţiei Capitalei, accidentul a fost sesizat în jurul orei 1:30, prin apel la 112.

„A fost efectuată cercetarea la faţa locului, în prezent cercetările fiind continuate de Secţia 10 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în munca şi ucidere din culpă”, precizează DGPMB.

Trupul neînsufleţit a fost ridicat de reprezentanţii Institutului de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri