Doi muncitori, prinşi sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit

Data publicării:
sant

Pământul, umed din cauza ploilor abundente din ultimele zile a cedat în momentul în care cei doi muncitori montau ţevi de canalizare. Unul dintre ei a reuşit să se retragă la timp, înainte ca malul de pământ să se surpe, dar nu fără a fi rănit. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. În cazul celui de-al doilea nu s-a mai putut face nimic.

„Misiunea a fost foarte dificilă pentru că exista pericolul unei alte surpări a malului. Acestea au fost consolidate pe parcursul intervenției de personalul ISU și cei de pe locul de muncă”, spune Liviu Diaconescu, locotenent ISU Dolj.

Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj a deschis o anchetă.

„Se pare că sprijinirile nu au fost efectuate până la nivelul solului și malul s-a surpat, a deformat și unul dintre panourile de sprijinire și i-a surprins pe cei doi”, arată un oficial al inspectoratului, Silviu Poenaru.

Cei doi muncitori erau angajaţi cu forme legale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri