Sari la conținut

Doi români au murit într-un grav accident rutier în Marea Britanie

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alta este în stare critică, în urma unui accident rutier produs miercuri dimineaţă pe o autostradă din Marea Britanie şi în care au fost implicate un autoturism şi un camion. Printre victime se află şi doi soţi originari din localitatea Tulnici din judeţul Vrancea, care plecaseră din ţară pentru un loc de muncă mai bine plătit, spune primarul comunei din care provin cei doi români.

Accidentul rutier a avut loc pe autostrada M6, lângă localitatea Stafford, situată în apropiere de zona metropolitană Birmingham, în jurul orei locale 4.30 (6.30 ora României), după ce un tir s-a ciocnit cu un autoturism Nissan Micra, relatează News.ro.

Autorităţile britanice au confirmat moartea şoferului, precum şi a patru pasageri din Nissan Micra, în vreme ce o a şasea persoană - un bărbat de aproximativ 40 de ani - este internată în stare critică la Spitalul Universitar Royal Stoke, potrivit expressandstar.com.

De asemenea, poliţiştii l-au arestat imediat pe şoferul tirului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, originar din zona West Midlands, care a scăpat nevătămat în urma accidentului rutier.

Printre persoanele decedate se numără patru femei şi un bărbat, iar autorităţile britanice au demarat procedura de identificare şi de contactare a rudelor, fără să anunţe naţionalitatea victimelor.

O secţiune de aproape 18 kilometri din autostradă a fost închisă timp de mai bine de opt ore în urma accidentului rutier, iar autorităţile au început să permită trecerea maşinilor prin zonă în jurul orei locale 12.30 (14.30 ora României). Imaginile distribuite de presa britanică au surprins carosabilul acoperit de resturi, inclusiv o portieră a autovehiculului Nissan Micra.

Potrivit primarului comunei Tulnici, judeţul Vrancea, Aurel Botu, printre persoanele decedate se află şi doi soţi originari din această localitate.

Cucoana şi Marius Zevian plecaseră de aproximativ doi ani în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Cei doi lucrau în agricultură, iar miercuri, în ziua accidentului, s-ar fi îndreptat spre locul de muncă, în maşina lor, alături de alte patru persoane.  

"O familie de oameni modeşti, mai sărmani. Au un fiu plecat la muncă în Germania, şofer pe tir. Plecaseră în Anglia să câştige un ban ca să îi poată lua o casă copilului. Am aflat de la rudele unor români care locuiesc şi muncesc acolo, cu familia decedată, apoi confirmrea a venit de la fiul celor doi soţi. Vineri avem şedinţă de consiliu local şi o să propun să îi ajutăm financiar pentru ca familia să îi poată aduce în ţară, să îi îngroape creştineşte în satul natal", a declarat pentru News.ro primarul localităţii Tulnici.

Etichete: marea britanie , accident rutier , romani morti marea britanie , victime accident rutier

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale