Două avioane de luptă ale Rusiei, reperate de bombardierele britanice din baza militară Mihail Kogălniceanu

Data publicării:
avioane rusia

Două avioane de luptă ale Rusiei s-au apropiat astăzi periculos de mult de graniţele noastre. Au fost reperate însă de bombardierele britanice din baza militară Mihail Kogălniceanu şi escortate în zona internaţională.

Problema este însă că Moscova a forţat limita pentru a treia oară săptămâna aceasta.

În mai puţin de două săptămâni, 11 avioane ruseşti au forţat spaţiul aerian românesc.

Alarma s-a dat ultima dată la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanţa, atunci când două astfel de aeronave au fost din nou interceptate.

Două avioane Typhoon ale Forţelor Aeriane Britanice au fost ridicate imediat şi au plecat spre piloţii ruşi pe care i-au făcut să se întoarcă şi pe care i-au escortat până în momentul în care nu a mai existat niciun pericol.

Sunt frecvente astfel de misiuni ale ruşilor, lucru pe care l-a recunoscut şi Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. El a declarat că acţiunile de acest tip au rolul de a pune presiune pe graniţele României, graniţe care sunt, de altfel, şi ale Alianţei Nord-Atlantice.

În septembrie, însă, britanicii vor pleca din România, iar misiunile de Poliţie Aeriană vor fi asigurate de Forţele Canadiene, cu avioane de tip f18 şi de Forţele Române, cu aeronave MIG 21 Lancer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Deși Rusia dă vina pe Ucraina, unul dintre organizatorii atacului asupra numărului doi al GRU lucra la FSB...
Newsweek
În ce ordine intră joi pensia pe card în funcție de banca unde ai contul? Care pensionari pot lua mai puțin?
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show