Două comune din Galaţi au refuzat finanţarea europeană de 200 de milioane de euro

Data publicării:
finantare refuzata sat

O comună care a spus pas proiectului judeţean este Matca, o localitate cu peste 12.000 de locuitori. Primarul motivează că ar fi durat prea mult până când lucrările ar fi ajuns la el în comună, aşa că a preferat să facă propriul proiect. Acesta are un procent de cofinanţare mai mare, iar lucrările vor dura mai mult.

„Într-adevăr e o parte de cofinanţare de 15%, dar în momentul când am depus documentele respective spre această finanţare nu cred eu că impediment ar fi acest 15%, ci partea pozitivă a faptului că putem să implementăm acest sistem intergrat de canalizare şi apă potabilă”, spune Nelu Costea, primarul comunei Matca.

„Dacă accesau banii noştri, erau de acord, nouă milioane de euro, trebuiau să aibă o cofinanţare de doi la sută din sumă. Pe când la administrarea fondului de mediu este mult mai mare”, spune Cornel Hamza, vicepreşedinte CJ Galaţi.

O situaţie mai complicată este în comuna Buciumeni. Consiliul Local a refuzat asocierea care îi asigura finanţarea şi nu are altă variantă.

„Consiliul local a hotărât retragerea din ADI. De ce? Că aşa au gândit ei, nu ştiu motivul. Nu e o expunere de motive într-o hotărâre de Consiliu Local? Păi lăsaţi-mă să mă documentez şi după aia vă comunic”, afirmă Petrache Năstasă, primar comuna Buciumeni.

Oamenii din cele două comune trebuie să se mulţumească cu apă din fântâni şi toaletele din curţi.

În timp ce locuitorii din Matca şi Buciumeni aşteaptă o minune, sunt şi comune în care lucrările sunt aproape gata.

S-au investit în jur de 20 de milioane de euro şi, nu ştiu când altădată ar mai fi putut bugetul local să suporte această sumă, probabil în 50, 100 de ani”, declară Iulian Boţ, primarul comunei Lieşti

29 de comune din Galaţi sunt incluse în proiectul pentru alimentarea cu apă şi instalarea sistemelor de canalizare. 100 de milioane de euro au fost cheltuite până acum, iar alte 130 de milioane vor fi alocate în curând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online