Două incendii într-o singură noapte în Bucureşti. Un bărbat a murit, alte două persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Data publicării:
incendiu-18

Două incendii au avut loc noaptea trecută în Capitală, în zonele Prelungirea Ghencea şi Ferentari, în urma cărora o persoană a murit şi alte două au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a murit după ce apartamentul în care locuia împreună cu fiica şi nepotul său a luat foc, în strada Gârleni din Bucureşti. Potrivit martorilor, incendiul s-ar fi declanşat din cauza unui scurtcircuit.

Când am ajuns, focul ardea cu flacără deschisă şi violentă în sufrageria unui apartament. După lichidarea incendiului am găsit o persoană carbonizată de sex masculin, de aproximativ 63 de ani”, a declarat reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Femeia şi copilul au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Nu a fost însă singurul incident din noaptea de miercuri spre joi. Un alt apartament situat la etajul 3 al unui bloc situat în strada Nuţu Petre din cartierul Ferentari a ars în totalitate.

Fumul a alertat şi vecinii din bloc, care au rămas însă blocaţi în apartamentele lor mai bine de o oră, până când pompierii au reuşit să stingă flăcările.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, anchetatorii urmând să identifice cauzele declanşării focului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri