Sari la conținut

Două judeţe pe aceeaşi stradă. Un sat din Gorj şi un oraş din Dolj împart casele de pe o stradă

Din acest motiv trăiesc de ani de zile pe o uliţă neasfaltată, fără reţea de apă sau canalizare. Și pentru că strada este între cele două judeţe, autorităţile locale nu se pot hotărî cine şi câţi bani să aloce pentru modernizarea zonei.

De la domnul Ion, din Dolj, până la finul său, care locuieşte peste stradă, în Gorj, nu sunt mai mult de 20 de paşi. Hotarul dintre judeţe este chiar la jumătatea străzii.

Casele de pe stânga ţin de comuna Ţânţăreni, din Gorj, iar cele de pe partea dreaptă a drumului de oraşul Filiaşi, din judeţul Dolj. Oamenii fac haz de necaz, pentru ca situaţia în care sunt le-a adus şi probleme.

Această stradă nu a fost niciodată asfaltată. Deşi au bani pentru a face acest lucru, autorităţile nu o pot repara pentru ca jumătate de drum face parte din judeţul Dolj, iar cealaltă din judeţul Gorj.

Chiar dacă au avut planuri, autorităţile locale nu i-au putut ajuta prea mult pe localnici.

„Graniţa este stabilită exact pe axul drumului. Situaţie în care nici Consiliul Local Filiaşi şi nici Consiliul Local Ţânţăreni nu poate să investească în amenajarea acestei uliţe. Până acum s-au încercat diverse lucrări, nu s-a reuşit”, mărturisește Nicolae Stăncioi, primarul oraşului Filiaşi.

Reprezentanţii Primăriei Tânţăreni au încercat să-i ajute pe vecinii doljeni, dar de multe ori au fost la limita legii.

„Am făcut şi deszăpezirile în fiecare an şi toate faciliăţile care depind de noi le-am făcut dumnealor. În rest, ce s-o putea, noi în continuare le facem ca şi până acum, nu ţinem cont că unii sunt de-ai Gorjului sau de-ai Doljului”, spune Gheorghe Ilie, viceprimarul comunei Ţânţăreni.

Situaţia s-ar putea rezolva destul de uşor, dar de mai bine de 50 de ani nimeni nu a fost interesat să o facă.

„Acea stradă poate fi renovată sau poate fi asfaltată sau poate fi pietruită, doar printr-un efort comun al celor două consilii locale. Împreună pot face hotărâri de consiliu şi un proiect comun”, precizează Marius Deca, prefectul de Dolj.  

Etichete: strada , dolj , filiasi , judete , Gorj , tantareni , strada pe doua judete

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale