Două noi cutremure în Galaţi. Intensitatea şi frecvenţa seismelor a scăzut considerabil în zonă

Data publicării:
cutremur-4

Activitatea seismică din judeţul Galaţi continuă, chiar dacă nu la intensitatea de luna trecută. Miercuri spre joi noapte, seimografele au înregistrat încă două mişcări ale pământului, de mică adâncime şi magnitudine: 2,5 şi respectiv 2,6 pe Richter. Ambele s-au înregistrat în apropierea localităţii Negrea.

Primul cutremur s-a produs la ora 0:47, la adâncimea de 1 kilometru, şi a avut o magnitudine de 2,5 pe Richter.

La ora 2:28 s-a înregistrat a doua mişcare telurică, la o adâncime de 6 kilometri şi cu o magnitudine de 2,6 pe Richter.

Din 23 septembrie, de când au început seismele în lanţ de la Galaţi, şi până acum, au fost înregistrate aproape 350 de cutremure.

Potrivit specialiştilor de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, cutremurele de la Galaţi se produc din cauze naturale, tectonice. În plus, pânza freatică a amplificat zgomotele pe care localnicii le auzeau atunci când se înregistra un cutremur.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri