Două persoane au fost duse la spital după ce au căzut într-o groapă în asfalt, în Petroșani

Data publicării:
groapa in asfalt isu
Foto: ISU Hunedoara

Două persoane au fost rănite, duminică, după ce au căzut într-o groapă din asfalt, pe o stradă din Petroşani. Ambele victime fost transportate la spital. Groapa este adâncă de un metru şi are un diametru de 80 de centimetri.

„Pompierii Detaşamentului Petroşani au intervenit astăzi, pe strada Funicularului din municipiu, în urma unui apel la 112, care anunţa faptul că două persoane au căzut într-o groapă. De urgenţă, pentru misiune au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, containerul multi-risc, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, anunţă, duminică dupăa-amiază, ISU Hunedoara, conform News.ro.

La faţa locului, salvatorii au găsit doi bărbaţi într-o groapă formată prin prăbuşirea asfaltului, adâncă de aproximativ 1 metru şi cu diametrul de circa 80 de centimetri.

„Cei doi bărbaţi au fost extraşi în siguranţă, au fost evaluaţi de către echipajele medicale, după care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare”, au precizat pompierii.

Aceştia au explicat că groapa era formată înainte de trecerea pietonilor.

Zona a fost balizată de către pompieri şi a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...