Sari la conținut

Două tinere au murit după ce au plonjat cu mașina într-un lac. Prietenii lor au supraviețuit

Tragedie duminică seară la Ghioroc, în judeţul Arad. O maşină în care se aflau patru tineri a căzut în lacul din comună. Aflate pe locurile din faţă, cu centurile de siguranţă prinse, două fete au murit. Prietenii lor au ieşit singuri la mal. Maşina în care se aflau cei patru a căzut în lac, de la 15 metri inaltime. Tinerele de 24, respectiv 26 de ani au stat sub apă aproape jumătate de oră, până când vehiculul a fost adus la suprafaţă de pompieri.

Duminică seară, în jurul orei 20:00, cei patru tineri, două fete şi doi băieţi, mergeau cu maşina pe lângă lac. La volan se afla una dintre fete.

Supraviețuitor: A căzut cu mașina în apă, a alunecat mașina, a derapat mașina și am căzut în apă. Eu nu știu... trăgeam aer, dădeam din mâini, am prins aer afară din mașină.

Supraviețuitor: A derapat. O fată (era la volan, n.red).

Tinerii, aflaţi pe bancheta din spate, au ieşit singuri din maşină. Prietenele lor însă nu au mai apucat să se salveze. Pe una dintre ele, scafandrii au găsit-o prinsă în centura de siguranță.

„Servanții au coborât în apă, au reușit să identifice autoturismul, acesta a fost ancorat și cu mijloacele de pe descarcerare grea, scos aproximativ 30 de centimetri din apă, s-a reușit pătrunderea la victime”, a declarat George Pleșca, purtător de cuvânt ISU Arad..

A fost scoasă prima victimă, găsită în stop cardiorespirator. La două minute a fost scoasă a doua victimă, la fel în stop cardiorespirator”, a adăugat Mădălina Periana, medic SMURD.

Cele două fete au fost transportate la spitalul din Arad, dar în ciuda eforturilor medicilor, nu au mai putut fi salvate. Poliţiştii au deschis o anchetă.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o tânără, în timp ce conducea un autoturism pe un drum agricol, a pierdut controlul pe direcția de deplasare, plonjând în Lacul Ghioroc”, a declarat insp. princip. Lorena Radu, purtător de cuvânt IPJ Arad.

Toţi cei patru tineri implicaţi în accident sunt din judeţul Timiş. Tinerele au fost ziua la plajă, pe lac, de unde au postat fotografii pe o rețea de socializare.

Prietenii fetei care conducea spun că acesteia îi plăceau mașinile puternice și nu este exclus ca în momentul în care s-a produs accidentul să fi condus cu viteză.

Etichete: arad , Ghioroc , lacul ghioroc , accident ghioroc , ghioroc arad , accident tinere moarte ghioroc

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale