Dragoș Tănase, director RMGC: „Nu cred că proiectul va pica nici la un referendum național”

Data publicării:
dragos tanase RMGC rosia montana mediafax

„Un referendum național nu e parte din etapa de avizare a unui proiect minier. Un referendum este doar consultativ, iar pentru noi referendumul a fost deja organizat, consultativ și el, dar a arătat sprijinul oamenilor de la Roșia Montană. Nu cred că proiectul va pica nici măcar la un referendum național și sunt convins că acest proiect se va implementa și va demara”, a spus Dragoș Tănase, director general RMGC.

„Vom da de muncă oamenilor din zona respectivă. Deci zona, dimpotrivă, va înflori. Asta spun și localnicii, asta spunem și noi. În ce privește tehnologia de procesare, este o tehnologie aprobată de Comisia Europeană, este recunoscută ca cea mai bună tehnologie disponibilă, este folosită la 500 de mine din toată lumea”, a mai precizat Dragoș Tănase.

Proiectul investitorilor prevede patru cariere, așezate în jurul localității Roșia Montană. Exploatarea ar trebui să dureze 16 ani, plus alți câțiva pentru conservarea și ecologizarea zonei. Dintr-o tonă de rocă se va obține un gram și jumătate de aur, iar în fiecare zi, ar trebui măcinate peste 40.000 de tone de rocă.

După ce este desprinsă din munte, piatra este spartă în bucăți mai mici și ajunge într-o instalație unde este măcinată, spălată, iar un electromagnet elimină orice urmă de fier din această rocă.

Cantitatea rezultată ajunge în iazurile de decantare, unde cu ajutorul cianurii se separă aurul și argintul de celelalte metale. Cianura va fi importată de investitori în formă solidă și adusă în România în containere speciale. Ea va fi dizolvată direct în containere și pompată în iaz. Aurul rezultat va fi dus în topitorie și transformat în lingouri. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar dacă va fi sau nu organizat un referendum, spun investitorii canadieni.

Dacă legea nu va fi respinsă de parlament, exploatarea aurului de la Roșia Montană va începe în noiembrie 2016. Statul român va primi o redevență de 6% din valoarea aurului extras din județul Alba. Potrivit investitorilor, dacă statul va permite exploatarea aurului în acea zonă, România va câștiga 1,8 miliarde de dolari drept beneficii directe în economie și 3.600 de locuri de muncă în perioada operării.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri