Drumul care leagă Buzăul de Brașov, închis din cauza alunecărilor de teren

Data publicării:
pom bolovani sosea

Parcă un întreg munte s-a prăvălit pe șosea, mai sus de barajul de la Siriu. Cum versantul nu dă semne de stabilizare, iar viaţa şoferilor este pusă în pericol, drumarii au oprit circulaţia.

Localnicii îşi riscă viaţa ca să ajungă la casele aflate dincolo de mormanul de pământ, pietre şi copaci. Şi muncitorii trebuie să fie foarte atenţi. Un bolovan care a luat-o la vale a spart parbrizul unui utilaj.

„Pentru moment vom înlătura toate aluviunile, ne vom urca pe acel drum tehnlogic după sprijinire, pentru a reda traficul pe zona asta în siguranţă. Asta în două-trei zile sper să fie gata”, spune Alexandru Pelin, director adjunct întreținere la CNADNR.

„Am vorbit cu domnul ministru de la Transporturi, m-a asigurat că în perioada următoare vor fi depuse toate diligenţele în vederea fondurilor necesare de la Guvern”, a spus Mariana Buleandră, prefectul de Buzău.

Şoferii sunt obligați acum să facă un ocol de aproape 100 de kilometri.

„Recomandăm tuturor celor care, de regulă, folosesc acest drum să se orienteze pe rutele ocolitoare, atât dinspre Buzău cât şi dinspre Covasna, să folosească DN1A pe Cheia-Văleni de Munte”, spune Vasile Nicolae, șef la Poliția Rutieră Buzău.

Drumul național 10 Buzău-Brașov este cea mai scurtă legatură între Muntenia şi Ardeal și era tranzitat de peste 5.000 de autovehicule pe zi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...