Drumuri încă blocate şi localităţi izolate în Constanţa şi Tulcea. Traficul naval, parţial restricţionat

Data publicării:
stop-1

Codul roşu de ninsori şi viscol a expirat de aproape o săptămână, însă în judeţele Constanţa şi Tulcea încă mai există drumuri blocate şi localităţi izolate. În plus, din cauza sloiurilor de gheaţă care s-au format pe Dunăre, şi traficul naval a fost parţial suspendat.

În judeţul Constanţa, patru drumuri judeţene sunt impracticabile, iar pe alte 20 au voie să circule doar maşinile cu masa mai mică de 7,5 tone.

În Tulcea, 430 de persoane aşteaptă şi acum drumarii să îi deszăpezească. Pe 11 drumuri judeţene nu se poate circula, iar pe alte şapte se circulă pe un singur fir. De asemenea, circulaţia este restricţionată pe un sens şi pe două drumuri naţionale - DN 22D Greci-Turcoaia şi DN 22A Cataloi-Nalbant.

Vremea rea a dat peste cap şi traficul fluvial. Din cauza blocurilor de gheaţă formate pe Dunăre, cursele locale de pasageri între Canalul Caraorman şi Dunărea Veche au fost suspendate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri