Dubla crimă | Posesorii de arme de vânătoare din județ, audiați de poliție

Data actualizării: Data publicării:
crima

Posesori de arme de vânătoare din județul Dâmbovița sunt audiați de polițiști, în cadrul anchetei celor doi bărbați împușcați mortal pe un câmp din apropierea municipiului Târgoviște.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, multe persoane, posesoare de arme, sunt aduse și duminică pentru verificări și audieri. Printre cei audiați și verificați ar fi și un bărbat care ar fi participat la înmormântarea unuia dintre bărbații împușcați.

Anchetatorii au declarat că cercul de suspecți este foarte mare. „Există un cerc foarte mare de bănuiți, pentru că este vorba de o armă, este vorba despre cei care dețin legal arme. Sunt luați în calcul și cei care sunt deținători nelegali de arme. Și e un cerc foarte mare de bănuiți”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Camelia Matei.

În primele declarații publice, anchetatorii au susținut că este mai probabilă varianta omorului, dar nu sunt excluse și alte piste.

Concluziile medicilor legiști arată că moartea celor doi bărbați a fost violentă, s-au tras focuri de armă cu alice, iar pe corpurile victimelor au fost constatate multiple leziuni. Asupra fiecăruia dintre cei doi bărbați s-au tras câte două focuri de armă.

Una dintre victime este Gheorghe Ifrim, consilier local în Răzvad, iar celălalt, Ion Neagu. Cei doi erau pe câmp să culeagă varză. Joi seara, un trecător a văzut pe câmp trupurile celor doi și a anunțat Poliția. Cercetările sunt în desfășurare.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...