După ploi, frig şi ninsoare, săptămâna viitoare vine cu maxime de 18 grade Celsius. Prognoza meteo pentru 3-13 octombrie

Data publicării:
toamna

Ploile şi vântul se domolesc, dar temperaturile rămân extrem de reduse, de -6 grade Celsius în depresiuni şi la munte. Frig va fi şi în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Banat. Vor cădea în continuare precipitaţii sub formă de ploi, iar la munte chiar şi sub formă de ninsoare. La Poiana Braşov ninge de marţi, iar termometrele au înregistrat chiar şi -1 grad Celsius. În plus, este valabilă o informare de vreme rece şi vânt.

De săptămâna viitoare însă, vremea se încălzeşte în partea de vest şi sud-vest a ţării, iar temperaturile vor ajunge până la 18 grade Celsius pe timpul zilei, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Până sâmbătă, meteorologii spun că vântul va continua să bată cu putere, temperaturile sunt foarte scăzute şi va cădea bruma. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, având viteze de 45-50 km/h la rafală şi trecător, mai ales în zona litoralului, se va ajunge la 60-70 km/h.

În cea mai mare parte a ţării, vremea se menţine deosebit de rece până sâmbătă. Valorile termice vor fi cu 10-15 grade sub mediile multianuale ale primei decade a lunii octombrie. Temperaturile minime nocturne vor fi negative, îndeosebi în regiunile intracarpatice, ceea ce va duce la producerea brumei. La munte mai ninge slab în prima parte a intervalului, iar trecător, în zona subcarpatică, vor fi lapoviţă şi ninsoare.

Vremea în intervalul 3-13 octombrie

BANAT

Până în jurul datei de 7 octombrie, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an. Valorile termice maxime se situează, în medie, în jurul a 14 grade, uşor mai scăzute în 3 şi 4 octombrie, iar în privinţa regimului valorilor minime, acestea sunt în scădere accentuată, astfel că în dimineţile din 4 şi 5 octombrie se vor apropia de 0 grade.

De luni, creşterea de temperatură anticipată readuce regimul termic la valori în jurul celor climatologic normale, maxime termice, la o medie regională de 18 grade şi minime de 7...8 grade. În intervalul 7-10 octombrie sunt posibile ploi slabe cantitativ.

CRIŞANA

Vremea este deosebit de rece pentru începutul lunii octombrie. Temperaturile maxime au scăzut, de la o medie de 15 grade, spre 10...11 grade pe 3 şi 4 octombrie, iar în timpul nopţilor, scăderea cea mai accentuată se produce în 4 şi 5 octombrie, când minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade.

Începând din 6 octombrie, tendinţa va fi de încălzire uşoară şi treptată, astfel că regimul temperaturilor diurne va fi caracterizat de valori, în medie, de 16...17 grade şi minime nocturne în jur de 6 grade, apropiate de mediile de referinţă. Tot din 6 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi slabe.

TRANSILVANIA

Media regională a maximelor este de 8 grade, iar nopţile cele mai reci vor înregistra minime predominant negative, în jurul mediei de -2 grade pentru 4 şi 5 octombrie. Estimarea pentru săptămâna viitoare indică o creştere a temperaturilor, până în apropierea mediilor climatologice, maxime la nivelul regiunii de 14 grade şi minime de 3...4 grade.

Ploile se restrâng, însă vor fi condiţii pentru ploi slabe în zilele de 8 şi 9 octombrie.

MARAMUREŞ

Până pe 6 octombrie, vremea este mult mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile maxime medii sunt de 9...10 grade, iar cele minime vor mai scădea la valori uşor negative, -2...-1 grad, în 4 şi 5 octombrie. Apoi, tendinţa este de încălzire treptată, iar în perioada 7-13 octombrie, atât maximele termice, în medie de 16 grade, cât şi minimele în jurul valorii de 5 grade, vor caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic.

Ploi slabe cantitativ se pot semnala din nou după data de 8 octombrie.

MOLDOVA

Vremea continuă să se răcească, astfel încât maximele nu vor mai depăşi în medie 8...10 grade. Minimele termice la nivelul regiunii vor fi şi de 1...2 grade în intervalul 3-6 octombrie. După data de 5 octombrie, vremea intră într-un proces de încălzire, iar în perioada 8–13 octombrie, maximele termice vor atinge, în medie, 13...15 grade. Temperaturile nocturne vor fi în creştere după data de 7 octombrie, până la o medie regională de 5...6 grade.

Probabilitatea de ploi este redusă după 3 octombrie.

DOBROGEA

În intervalul 3-6 octombrie, vremea rămâne deosebit de rece, cu abaterea termică faţă de mediile climatologice de referinţă de peste 10 grade. Este vorba de maxime termice în medie de 9...10 grade, şi minime - în nopţile cele mai reci - în jurul valorii de 4 grade. De luni, tendinţa este de încălzire; la început creşterea de temperatură se va resimţi la valorile diurne, apoi şi la valorile din timpul nopţilor. Astfel, în intervalul 8-13 octombrie, se va ajunge la o medie regională a maximelor de aproximativ 16 grade şi a minimelor medii de 7...9 grade.

Probabilitatea de ploaie este redusă.

MUNTENIA

Valorile termice maxime estimate până în data de 4 octombrie se situează în jurul valorii de 10 grade, faţă de o medie climatologică regională în această perioadă în jur de 20 de grade. În ceea ce priveşte minimele termice, acestea vor fi în scădere accentuată, până la 1...2 grade în nopţile din intervalul 4-6 octombrie. Tendinţa de încălzire a vremii se va semnala de la finalul săptămânii, astfel că estimările pentru perioada 8-13 octombrie indică valori termice apropiate de mediile climatologice multianuale: maxime medii cuprinse între 16 şi 18 grade şi minime între 6 şi 8 grade.

Vremea s-a ameliorat sub aspectul precipitaţiilor. Condiţii de ploi slabe vor mai fi în jurul datei de 9 octombrie.

OLTENIA

Temperaturile diurne sunt în medie de 10...12 grade, iar cele din timpul nopţilor sunt în scădere accentuată până la o medie regională de 2 grade în 4 şi 5 octombrie. Din 7 octombrie, tendinţa de încălzire readuce regimul termic în preajma normelor climatologice, respectiv medii ale temperaturilor maxime de 15...17 grade şi minime de 6...8 grade.

După intervalul cu vreme ploioasă, aria precipitaţiilor se restrânge treptat. Probabilitatea pentru ploaie creşte în intervalul 7-10 octombrie, dar cantităţile de apă vor fi reduse.

LA MUNTE

Tendinţa este de scădere a temperaturilor până în jurul datei de 4 octombrie, când valorile diurne au o medie de 0...2 grade, iar cele nocturne se situează în jurul valorii de -5 grade. După această dată, începe un proces de încălzire uşoară şi treptată, până la medii maxime de 10 grade şi minime, de asemenea medii, uşor pozitive, de 1...2 grade.

În 3 octombrie, precipitaţiile sunt slabe şi se restrâng, dar cad mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Condiţii de precipitaţii slabe sub formă de ploaie vor fi şi după data de 7 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri