E. Hurezeanu. Nu sunt egal cu G. Maior în privinţa informaţiei. Totuşi, Rusia avea Soft power înainte ca SUA să existe

Data publicării:
hurezeanu zambind ironic-1

L-am citit cu atenţie pe George Maior, care vorbeşte despre o pierdere de putere de către Rusia, a cărei armată, deşi este înarmată până-n dinţi, cu focoase nucleare, trebuie să ţină cont că puterea cea mai importantă de influenţare este aşa-zisa Soft power, a puterii soft, care-nseamnă cultură, civilizaţie, libertate, toleranţă, puterea de a influenţa blând şi bine pe ceilalţi. Cu focoase nucleare nu influenţezi, ameninţi. Cu războaie încurajate în estul Ucrainei, nu încurajezi, ameninţi. Un pericol de pespectivă pentru o ţară ca Rusia, care este totuşi o ţară clasică a acestei Soft power, înainte ca un celebru american să descopere chestia asta, pentru că Rusia avea Soft power înainte ca SUA să existe”, a spus Emil Hurezeanu

El a făcut acest comentariu după ce directorul SRI, George Maior, a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei Mediafax, că încă este posibil un moment similar celui de la 11 septembrie 2001, pentru că "întotdeauna imprevizibilul, necunoscutul funcţionează în imaginaţia celor care vor să producă asemenea seisme". 

„Domnul Meleşcanu şi Maior ştiu totul din ce noi nu ştim. Nu suntem egali în materie de şanse ale informaţiei şi ale raţionamentelor. Le pot admira raţionamentele şi informaţiile, mai mult sunt nesigur decât să-i invidiez că sunt singurii care le deţin”, a adăugat Emil Hurezeanu. 

George Maior a declarat că Rusia a pierdut, în zilele expansiunii în Crimeea, o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung. România nu va fi ameninţată militar sau teritorial de conflictul din zonă, dar va fi afectată economic, declară Maior, precizând că instituţiile din domeniul strategic trebuie susţinute de clasa politică pentru a face faţă acestor fenomene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...