Elena Băsescu a născut o fetiță

Data publicării:
elena basescu mediafax

Actualizare 11.20. Președintele Traian Băsescu, însoțit de soția sa, Maria, a ajuns la Spitalul Universitar. Președintele le-a spus jurnaliștilor, la intrarea în spital, că este bucuros.

------------------

Elena Băsescu a fost internată în cursul zilei de ieri la Spitalul Universitar.

Aceasta a născut prin cezariană în jurul orei 03:30, sub supravegherea doctorului Monica Cârstoiu, soția managerului spitalului.

Fiica președintelui a născut în a 35-a săptămână de sarcină. Fetiţa are 47 de centimetri și 2.715 grame.

Atât starea mamei cât şi a copilului sunt în parametri normali de evoluţie, dar vor necesita câteva zile de spitalizare.

Mama Elenei Băsescu, Maria Băsescu, a sosit în cursul nopţii la spital pentru a-și vedea nepoata. Președintele Traian Băsescu este așteptat și el în cursul zilei de azi.

În urmă cu două zile, fiica președintelui a postat pe pagina sa de Facebook poze cu soțul său și cu viitoarea cameră a copilului și mărturisea: „Mai sunt aproximativ trei săptămâni până la cel mai important şi emoţionant eveniment din viaţa noastră: ziua când vom deveni părinţi. Pe amândoi emoţiile şi aşteptarea ne-au copleşit. Asta nu înseamnă că nu am apucat să desenăm pereţii din camera fetiței noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieţii, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică :). A ajutat-o de zor pe pictoriţă. Sperăm că şi micuţei noastre o să-i placă…”

Elena Băsescu a născut exact în ziua în care face un an de la căsătorie.

Ieri, fiica președintelui a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia Zilei limbii române. De asemenea, cu câteva ore înainte de a naște, tot pe pagina de Facebook, Elena Băsescu prelua un articol din presă, făcând un comentariu acid la adresa premierului Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
Olivia Colman dezvăluie cum a rezistat mariajul cu Ed Sinclair: „Nu suntem mari certăreți, iar asta ne-a...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Pensii crescute pe bandă rulantă în urma proceselor cu Casa de Pensii pentru anumiți pensionari. Ce au muncit
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Efectele surprinzătoare ale dietei keto. Ce beneficii ar avea asupra persoanelor care se confruntă cu depresie
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Margot Robbie, despre cel mai jignitor cadou primit vreodată: „Era o carte care îmi spunea să mănânc mai...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani