Enoriaşii au dat în judecată Biserica Ortodoxă

Data publicării:
oameni in biserica

Oamenii revoltaţi au apelat la justiţie pentru că, susţin ei, li s-au adus grave prejudicii în momentul în care li s-a interzis să mai intre în biserică sau să fie împărtăşiţi.

La primul termen de judecată reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au spus în faţa judecătorului că enoriaşii au fost iertaţi şi că procesul nu-şi are rostul. Însă enoriaşii n-au renunţat aşa uşor.

Ne-am trezit cu cea mai mare surpriză că suntem iertaţi şi că nu are obiect dosarul respectiv. Nu am primit nicio decizie”, spune Nela Panaite, excomunicată.

Vintilă Vasile, canonisit, spune că „preoţii care sunt acum ne-au făcut satanişi şi asta ne-a durut foarte mult, că vrem să vindem biserica.”

„În prezent instanţa a amânat pronunţarea în privinţa unor excepţii ridicate la data de 22 octombrie 2015”, spune Carmen Danţiş, purtător de cuvânt Tribunalul Vrancea.

Excepţiile invocate de reprezentanţii bisericii se referă la faptul că o instanţă judecătorească nu ar avea competenţa să decidă în chestiunile bisericeşti.

„Este pentru prima oară când se pune în discuţie problema sancţiunilor aplicate unor enoriaşi în urma unor proceduri de judecată internă specifice bisericii ortodoxe române”, precizează Toni Neacşu, avocatul excomunicaţilor..

O altă enoriașă canonisită, Lucica Vintilă, este revoltată: „Preasfinţitul mi-a spus că nu am voie să intru în această biserică. Cu ce drept îmi ea el dreptul de a intra în această biserică? Eu i-am spus aşa - medicul şi preotul mi-l aleg eu, nu mi-l alege nimeni.”

În tot acest scandal, feţele bisericeşti s-au ferit de camerele de luat vederi.

Miruna Mihailovici, reporter Digi24 Galaţi, precizează: „Reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi a Vrancei ne-au comunicat că nu vor face nicio declaraţie până când nu se va pronunţa instanţa de judecată la finalul acestei luni.”

Credincioşii care nu mai sunt primiţi la biserică sunt decişi să ajungă chiar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi căuta dreptatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri