Sari la conținut

Eroii de la clubul Colectiv. Au murit pentru ca alții să trăiască

Un concert rock eveniment. Una dintre trupele românești în vogă în străinătate și mai puțin cunoscute în România. Un nou album. Au fost motive suficiente pentru ca toţi iubitorii rockului să se adune la clubul Colectiv. Printre ei s-a numărat şi muzicianul Adrian Rugină. Avea 38 de ani. A făcut parte din mai multe formaţii. Una dintre ele: trupa Bucium. Colegii săi au rămas înmărmuriţi când au aflat că a murit.

Alexandra Nicolae , prietena lui Adrian: „L-am cunoscut în iarna anul 2005 când împreună cu o prietenă am decis să facem parte din proiectul Bucium, el era deja toboşarul acestei formaţii şi am fost împreună la prima repetiţie. S-a legat apoi o prietenie extraordinară. Din prima clipă am simţit că suntem pe aceeaşi lungime de undă”.

Martorii au povestit că l-au văzut pe Adrian Rugină în timp ce îi ajuta pe alţi oameni să iasă din Club. Era o singură uşă şi aproape 500 de oameni care fugeau din calea flăcărilor. Unii oameni erau cazuti la pământ, dar Adrian nu s-a gândit doar la el, ci s-a oprit să-i ridice. La un moment dat, fumul gros şi toxic l-a răpus.

Alexandra Nicolae, prietenă a lui Adrian: „El era cu soţia lui la concert. Eu n-am apucat să ajung pentru că eram prea obosită. Nici n-am ştiut că Adi este acolo. Am văzut pe internet, după aceea. Nu-mi venea să cred că tocmai el...Nu puteam să-mi explic cum tocmai el nu a reuşit să iasă de acolo. Apoi, am citit că a intrat să ajute atâţia oameni, şi atunci mi-am dat seama de ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat”.

Prietenii lui Adrian sunt marcați de tragedie. Alexandra Nicolae: „Era o persoană foarte jovială, cred că avea atât de multe idei. Era unul dintre puţinii oameni pe care i-am întâlnit şi care aveau idei cu adevărat practice, idei în toate domeniile, de afaceri, de management, idei care pot fi puse cu adevărat în practică”.

Cazul lui Adrian nu este unic. Fotograful Claudiu Petre a făcut la fel. Cristi Dorombach, prietenul lui Claudiu Petre: „Claudiu a încercat şi a reuşit să salveze alte persoane care erau acolo în club, dar el nu a mai reuşit. Eu nu am fost acolo, dar ştiu că prietenii noştri au văzut cum el a fost resuscitat şi salvat de către salvatori şi urcat într-o ambulanţă şi transportat spre ceva”.

Alin Pandaru, prietenul lui Claudiu: „Claudiu era în interior, l-am văzut abia după ce l-au scos pompierii care au intrat cu măşti de gaze şi l-au scos afară. Ultima oară îl văzusem fix cu două minute înainte să se întâmple tragedia. M-am dus, l-am salutat şi m-am întos la locul meu, care, din fericire, era mai spre ieşire”.

Claudiu era pasionat de meseria lui. Prietenii spun că era bucuros să participe la lansarea noului album al formaţiei Goodbye to Gravity.

Cristi Dorombach: „Chiar îşi dăduse check-in și își arătase bucuria că este acolo şi că poate să le facă poze trupei care tocmai îşi lansa albumul. Era un fel de exclusivitate pentru el. Exclusivitate pe care a plătit-o cu viața”.

Martorii spun că datorită celor doi cel puţin zece tineri au supraviețuit. Nu sunt însă singurii care și-au pierdut viața pentru ca alții să traiască.  

Etichete: tineri , flacari , salvatori , colectiv , eroii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale