Eurodeputat PSD: Viktor Orban dezinformează cu privire la situația drepturilor minorităților din România

Data publicării:
eurodeputat psd viorica dancila foto facebook

 

 Foto: Facebook

„Afirmațiile făcute de Viktor Orban sunt unele prin care acesta dezinformează. În România nu au regresat drepturile minorităților, ci dimpotrivă. România este unul dintre exemplele de la nivel european, în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților etnice. Nu există o problemă în România cu folosirea limbii materne și nici cu dreptul de a păstra cultura sau tradițiile.

Un astfel de discurs, din partea unui lider european, nu este acceptabil. Astfel de afirmații bazate pe argumente false instigă de fapt la tensiune interetnică. Este periculos că premierul maghiar face referiri concrete la cazuri în care cetățeni români de etnie maghiară au încălcat legile statului român, pentru a susține că aceștia au fost pedepsiți din motive etnice.

Este totodată condamnabil că un lider politic european vine cu un astfel de discurs care se depărtează în totalitate de valorile pe care ar trebui să le împărtășim în comun. Astfel de mesaje nu sunt doar anti-românești, ci și anti-europene”, a spus Viorica Dăncilă.

Citiți și: Viktor Orban: Ungaria este îngrijorată de situația drepturilor minorității maghiare din România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri